În acest an, dintre poeţii foarte tineri i-am remarcat în special pe Dósa, Hutopila şi Stoicovici. Cartea lui Andrei Dósa (n 1985), Când va veni ceea ce este desăvârşit (Editura Tracus Arte), este, probabil, cel mai bun debut în poezie din 2011. Doar Matei Hutopila (n. 1987) şi/sau Aleksandar Stoicovici (n. 1988) i-ar putea lua faţa lui Dósa. În copci (Casa de Editura „Max Blecher”), Hutopila are o mai bună densitate, o scriitură mai sofisticată, poemele sale sunt viguroase ca mesaj (chiar şi atunci când sunt melancolice) şi colorate ca limbaj (autorul, originar din Bucovina ucraineană, mai exact din Beskizii Huţuli, scrie într-o limbă română pitorească). În schimb, Dósa are idei mai percutante, e (poate) mai modern, are versuri susţinute de-o tensiune imediată, care nu recurge, aşadar, la plutirea pe întinderea molcomă a reveriilor, a amintirilor, a nostalgiilor… Hutopila e prieten cu spaţiul, cu natura, cu trecutul. Dósa e înfipt în prezent, în nervul prezentului, chiar dacă face şi el trimiteri spre evenimente din trecut. La el, însă, optica e una care ţine întotdeauna de aici şi acum, nu încearcă să plonjeze în stările unui „atunci”, nu încearcă recuperarea acestuia. În fine, Aleksandar Stoicovici, în volumul Vineri (Editura Herg Benet), scrie o poezie cu rădăcini suprarealiste, dar care, din fericire, îşi găseşte, de multe ori, perspectiva nouă. Tăieturile, rupturile, spărturile duc uneori la minimalism şi sunt dovada ştiinţei de a naşte contraste spectaculoase între cuvinte, între imagini, între idei. Cartea conţine două poeme excepţionale: asta era copilăria noastră şi, mai ales, peştele din Iagodărie.