Când citeşti un volum de debut precum Să distrugi şi să arzi tot (Editura Curtea Veche, 2011, traducere din limba engleză şi note de Ștefania Mihalache), îţi dai seama că, din păcate, tinerii noştri scriitori sunt departe de un asemenea nivel. Dintre prozatorii români care au debutat în ultimii zece ani cred că doar Filip Florian a reuşit să atingă o performanţă comparabilă cu a lui Wells Tower, autorul volumului amintit mai sus. American, născut în 1973, licenţiat în antropologie şi sociologie, Tower a publicat Everything Ravaged, Everything Burned în 2009, primind laude în mari reviste literare, dar şi premii importante. Cartea conţine nouă povestiri, surprinzătoare prin rafinament, dar deloc luminoase ca stare emoţională, mai degrabă cenuşii, bizare, o literatură care e un amestec de J.D. Salinger, Albert Maltz, Raymond Carver şi Julio Cortazar. Dacă primele opt povestiri se înscriu destul de bine în amestecul amintit, ultima, cea care dă şi titlul volumului, o povestire suprarealistă (dar de-un suprarealism cu totul original) despre vikingi, aruncă în aer orice încercare de a-l fixa pe acest autor într-o anumită descendenţă. Tower poate fi unul dintre marii autori americani ai secolului al XXI-lea, aşa că aştept cu nerăbdare următoarele sale cărţi.
Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce