Treceți la conținutul principal

Reverenţă pentru MHS


Am primit de la criticul Ion Bogdan Lefter mesajul de mai jos şi sunt foarte trist.

"În zorii zilei de 18 mai 2011 s-a stins din viaţă, în Bucureşti, Mircea Horia Simionescu, unul dintre cei mai mari prozatori ai literaturii române dintotdeauna. S-a născut pe 23 ianuarie, la Tîrgovişte. Alături de Radu Petrescu şi Costache Olăreanu, a făcut parte din aşa-numita „Şcoală de la Tîrgovişte”, care a deschis drumul postmodernismului românesc. Impunătoarea operă a lui Mircea Horia Simionescu, compusă din numeroase romane, nuvele, confesiuni şi eseuri, s-a construit în jurul tetralogiei Ingeniosul bine temperat, una dintre marile capodopere ale literaturii noastre. Ultima sa carte antumă este masiva culegere de poeme Versete de unică folosinţă (2010)."

Nefericit destin au marii scriitori ai Şcolii de la Târgovişte. Olăreanu a murit în anul 2000 şi lumea noastră literară abia de-a şuşotit. Olăreanu e un scriitor extraordinar, dar nu prea e luat în seamă de critici, care-l văd desuet (de Radu Petrescu ce să mai vorbim, căci pe el îl găsesc de secol XIX - nu fără oarecare dreptate, dar asta nu-i scade neapărat din valoare), minor etc. Istoria literaturii române fără Olăreanu este imposibilă. Citiţi Avionul de hârtie, Fals manual de petrecere a călătoriei ori Ucenic la clasici şi vă veţi convinge (desigur, dacă Michel Houellebecq şi Chuck Palahniuk vi se par zeii literaturii, nu cred că are vreun sens să vă obosiţi cu bietul Costache). Mircea Horia Simionescu a fost admirat, toată lumea spunea că e un mare scriitor, dar nu ştiu, zău, câţi îl citeau. E un scriitor foarte original, unul dintre cei mai originali scriitori ai Europei din ultimele decenii. Sunt departe de a-i fi citit întreaga operă, dar din ce am parcurs până acum cel mai mult mi-au plăcut Toxicologia şi Dicţionar onomastic, două dintre cele patru volume ale celebrului ciclu Ingeniosul bine temperat (ce titlu!). Cu aceste două cărţi ar trebui, d.p. meu d.v., ca literatura lui Mircea Horia Simionescu să iasă în Occident. Încă nu e târziu pentru această literatură, dar este, din păcate, prea târziu pentru autorul ei. Acum, însă, nu e momentul pentru astfel de planuri. O spun din nou: am pierdut un mare scriitor. Odihnească-se în pace!

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce...

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap...

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte....