Am aflat ca a decedat Ion Zubascu. E o perioada foarte trista. După Alex. Leo Serban, Mircea Horia Simionescu, Fanus Neagu, iata ca si Ion Zubascu ne-a parasit. Cu putin timp in urma l-am ascultat la Institutul Blecher citind din cartea pe care spera sa o publice cat de curand. Toti cei prezenti au fost foarte emotionati. Cred ca Ion Zubascu ajunsese la sinceritatea absoluta, literatura sa devenise ceva mai mult, devenise viata, fara vanitati, fara tertipurile unui scriitor care vrea sa agate cititorul.
Tatăl meu Herta Muller
singura ta fotografie care ne-a rămas e în uniformă la unguri
în armată la Gyor cu un şnur împletit coborând de pe umărul drept
şi două ghinde de stejar care mi-au împodobit toată copilăria
a dezlipit-o mama de pe libretul tău militar
chipul de tânăr honved e stilizat după standardele epocii
şi al fotografiilor oficiale din Imperiu
n-am nici un element cât de cât uman din această imagine
care să mi te-apropie ca om ceva cât de mic să te recunosc ca tată
să pot spune cu inima da, simt, tu eşti tatăl meu
totul îmi este străin şi asta e singura fotografie rămasă în urma ta
celelalte au putrezit îngropate de mama într-o ştergură în pământul din şură
când te căutau securiştii şi tu erai cu fugarii în munţi
nu-mi mai rămâne decât să te caut pe tine cel adevărat
cel care ai fost viu şi acum eşti în ceruri şi mă aştepţi răbdător şi pe mine
să te caut doar în mine însumi în cotloanele cele mai nebuloase
pe care nu le înţeleg nici acum din fiinţa mea după o viaţă de om
acolo trebuie să fii tu viu, tatăl meu
şi doar aşa te voi recunoaşte în largul materiei când voi alerga
cu toate cerurile larg deschise către tine
s-a întâmplat însă în 27 septembrie 2010 după ce m-am întors
de la istorica înfruntare de la Ateneu
să pun ivitaţia “Herta Muller în dialog cu Gabriel Liiceanu”
sub fotografia ta şi dintr-o dată lângă chipul de clovn îmbătrânit
al proaspetei laureate cu Premiul Nobel Pentru Literatură
care şi-a sculat în cap toţi rezistenţii prin cultură din timpul dictaturii
imaginea ta a ieşit din răceala substanţelor anorganice ale hârtiei
şi ai devenit în sfârşit tatăl meu tatăl meu cel viu şi adevărat
tatăl meu dintotdeana pentru totdeauna
din volumul Omul, pomul şi fântâna. O tragedie românească