Treceți la conținutul principal

Florin-Corneliu Popovici despre "Portbagaj"

"Portbagaj se înscrie în linia romanului contemporan care mută centrul discuţiei şi sfera interesului de pe social pe drama/trama individuală, de pe conflictul de situaţie şi de idei pe conflictul personal, cu iradieri înspre personajul din imediata vecinătate, în linia romanului care pune accentul pe superficialitate, pe bătălii personale de mică şi derizorie anvergură, pe exhibarea unor fantezii ce alimentează comportamente labile, devirilizate, devitalizate. Ceea ce uneşte personajele lui Ciprian Măceşaru este, în primul rând, instalarea unei stări cvasigenerale de plictis, lipsa orizontului (profesional, familial, sentimental) şi a perspectivei. Cel mai adesea, răbufnirile lor, excesul lor de putere e lipsit de substrat logic, dorinţa de mărire, de dominare, de a-⁠l umili şi subjuga pe ,,celălalt” punând la lucru minţi bolnave, periculoase. Revolta lor în off trădează caractere slabe, intenţia (mai mult sau mai puţin concretizată) de a-⁠şi încheia definitiv socotelile cu viaţa – dovadă supremă de laşitate, dar şi de libertate prost înţeleasă – îi transformă în nişte perdanţi.
[...]
Că e un perdant şi un impostor, ţine de domeniul evidenţelor, însă Paul, orgolios din fire şi un fals macho, nu e dispus să o recunoască până la capăt, nici când se adresează ireverenţios damelor de consumaţie care-⁠şi oferă serviciile, nici când se întoarce spăşit acasă, în sânul familiei care i-⁠a dat viaţă (,,taxarea” sa supremă vine din partea tatălui bolnav de Alzheimer, care nu-⁠l întâmpină ca pe întorsul fiu risipitor, ci ca pe un străin, a cărui identitate nu o cunoaşte sau nu mai vrea s-⁠o (re)cunoască). ,,Hoţul” (de identitate, de speranţă, de viaţă şi de un viitor tihnite şi liniştite) Paul este pedepsit în final (rătăcire a tatălui suferind sau corijare exemplară?) prin lovirea în cap (sediul raţiunii) cu o statuetă africană de bronz, gest echivalent cu un ritual voodoo sau cu o exorcizare simbolică.
Fără a fi depozitarul unui bagaj romanesc impresionant, Portbagaj merită a fi reţinut pentru îndrăzneala lui Ciprian Măceşaru de a scrie anticanon, uneori cu o brutală (şi poate necesară) sinceritate."

(Contemporanul, nr. 05 / Mai 2015)


Etichete:

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce
Citiți mai multe

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap
Citiți mai multe

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte.
Citiți mai multe