Le multumesc prietenilor mei Niki si Mihai Pop, care aseara mi-au dat ocazia sa ascult, in Biserica Evanghelica din Bistrita, „Stabat Mater” de Rossini. Am avut loc foarte aproape de orchestra si a fost divin, in ciuda frigului, a foielii publicului, care ducea la o scartaiala enervanta a banchetelor de lemn, a celor care - boala veche la noi - nu si-au inchis telefoanele mobile. Muzicienii au cantat in conditii grele, dar au fost foarte buni. Nu se cade sa faci pe carcotasul. Orchestra e de calitate, corul suna grozav. Dirijorul italian Davide Crescenzi a stapanit cu mult calm (si șarm) situatia, reușind să scoată în evidență nuanțele importante din lucrarea lui Rossini, dar și nimerind foarte bine tonul general. „Stabat Mater” de Rossini este un oratoriu de multe ori atipic, in care sunt momente de o voiosie usor... laică, atat de cunoscuta din alte creatii ale italianului. Imi place la Rossini ca a fost printre primii care pe de o parte au simplificat partitura vocala in lucrarile religioase, in avantajul expresivitatii, iar pe de alta parte au amplificat importanta orchestrei. Oratoriul lui Rossini este in mare masura optimist, fara sa incerce sa fie pompos. Este o lucrare particulara, inaltatoare, dar plina de umanism. De asta Papa Pius al X-lea a considerat in 1922 ca lucrarea lui Rossini nu poate fi interpretata in bisericile catolice. In fine, nu ma priveste chestiunea. N-am spus inca nimic despre cei patru solisti: Tatiana Lisnic - soprana -, Iulia Merca - mezzo-soprana -, Stefan Pop - tenor - si Cristian Hodrea - bas -, toti foarte buni. Stefan Pop este un tenor exceptional si sunt convins ca va avea o cariera (care deja este una importanta) stralucitoare.
Primele două capitole din "Trecutul..." au apărut în limba italiană, în revista Orizzonti culturali, în traducerea lui Mauro Barindi
http://www.orizzonticulturali.it/it_interventi_Mauro-Barindi-e-Ciprian-Macesaru.html Una post-società ai margini della modernità: Ciprian Măceșaru e la Romania dei nostri giorni (febbraio 2017, anno VII)