Simfonia frânei

Nu ştiu cine este Marius Ştefan Aldea (n. 1987). Înainte de Simfonia frânei (Editura Herg Benet, 2011) a mai publicat două plachete de versuri, dar consideră că Simfonia frânei reprezintă începutul poeziei lui. Aşa o fi. Cert este că Simfonia frânei e o reuşită. Nu m-ar mira ca această carte să devină o carte de referinţă a noii generaţii de poeţi. Marius Ştefan Aldea dovedește (cel puţin aşa stau lucrurile în Simfonia frânei) o mare siguranţă. Pur şi simplu imaginaţia sa nu lucrează nicio clipă greoi, totul este foarte curat vizualizat, metaforele sunt proaspete, versurile au o dinamică naturală. Nimic forţat, aşadar. Marius Ştefan Aldea e foarte talentat. Simfonia frânei merită toată atenţia criticilor şi a cititorilor. Bine spune Felix Nicolau: "Văd şi prevăd o promoţie de poeţi lucizi şi cultivaţi printre care compozitorul Simfoniei frânei va străluci".



Iată un poem din Simfonia frânei:

DOMNIŞOARA A

Domnişoara merge legănat

domnişoara miroase atât de frumos

încât pereţii întorc capul după ea

albind ca pensionarii la o partidă de şah

domnişoara coboară scările

chiar acum domnişoara coboară scările

ca şi cum ar coborî nişte clape de pian

schimbând gama în care cântă

vecinii obişnuiţi

iar sânii ei se mişcă precum

doi dirijori

nervoşi şi experimentaţi

trec şi eu pe lângă ea

îmi ridic pălăria

îi sărut mâinile şi poimâinile

trag aer adânc în piept

şi rămân îndrăgostit

ascultând cum tocul ei se pierde

ca un metronom interior.