Vineri, 6 ianuarie, Dublin. Cea mai plină zi de până acum. Am bătut oraşul în lung şi-n lat. Am coborât pe Phibsborough Road până pe Constitution Hill, la The King’s Inns. Văzută dinspre strada Henrietta, clădirea te duce imediat cu gândul la Roma Antică. E fascinant jocul de perspective. Din gura strâmtă a străzii prinzi trei elemente arhitecturale ce se încadrează deloc obositor în „tablou”: cupola aflată în partea opusă a clădirii, cele două faţade identice ale corpurilor printre care zăreşti cupola, şi o impresionantă poartă din piatră, cu mai multe arcade. Apoi am ajuns pe O’Connell Street şi la Trinity College. Pe Dame Street am mers până în zona vikingă şi medievală (unde poţi vedea Castelul Dublinului – vechi din 1204 –, Christ Church Cathedral – 1030 – ori Poarta St. Audoen – 1275). Am străbătut perimetrul Temple Bar (unde m-am fotografiat – ca un snob – în faţa celebrului The Palace Bar, un fel de Casa Capşa a Dublinului – James Joyce, Patrick Kavanagh, Flann O’Brien mergeau acolo). Am fost din nou la Natural History Museum, la rugămintea lui Matei, apoi am intrat în câteva librării (Ya, ya, ya!... Foarte multe rafturi sunt pentru genul CRIME). La întoarcere ne-am rătăcit şi am ajuns la mama naibii, pe lângă GAA Museum & Croke Park Stadium, dar nu ne-a părut rău, căci eram pe malul Canalului Regal, vechi din 1790, la picioarele noastre au venit vreo 15 porumbei şi patru raţe, şi, surpriză, am găsit aici o statuie din bronz a lui Brendan Behan, un mare scriitor irlandez, cunoscut mai ales ca dramaturg (The Hostage este cea mai apreciată piesă a sa). Iau treaba asta ca pe un semn.