În România, cărţile lui Bernhard Schlink sunt publicate la Editura Polirom, în „Biblioteca Polirom”, deja celebra colecţie care poate sta alături de „Romanul secolului XX”, „Meridiane”, „Globus” ori „Biblioteca pentru toţi”. Până acum au apărut Crima lui Selb (ultimul roman dintr-o trilogie poliţistă, primul fiind Dreptatea lui Selb, roman cu care Schlink a debutat în 1987, iar cel de al doilea – Înşelăciunea lui Selb; publicat, ni se spune în prezentarea din Minciuni de vară, în 1922 (sic!); este vorba, evident, de 1992), Evadări din iubire, Cititorul, Întoarcerea acasă şi Minciuni de vară.
M-am aruncat cu mare curiozitate asupra noii cărţi a lui Schlink, dar primul text, intitulat Extrasezon, m-a dezumflat. E o poveste de dragoste searbădă, pigmentată de câteva replici pseudofilosofice, care naşte în mintea bărbatului o dilemă deloc provocatoare pentru cititor. E pur şi simplu un text tras de păr, o poveste care se putea întinde pe doar trei-patru pagini. Din fericire, celelalte povestiri sunt excelente, straniu de americăneşti, ceva à la Raymond Carver, dar mai patetic.
O mare bilă neagră aş acorda traducerii şi corecturii. Prea sunt multe fraze care sună greoi, iar despre Schlink ştim că posedă o scriitură precisă și elegantă. Nu întâmplător am amintit de acel „1922” din prezentare. Adesea, neglijenţa traducătorului putea fi eliminată prin corectură. Iată câteva exemple: „Dacă şi-ar fi petrecut ziua cu Susan după micul dejun şi dac-ar mai fi şi gătit împreună după aceea – ce-ar fi urmat? S-ar fi presupus că trebuie să se facă sex cu ea?” – (p. 9); Ploaia „răpăia” (pp. 8, 9, 23) de fiecare dată (poate că aici e, totuşi, vina lui Schlink, deşi…); pe o treime din pagina a douăzeci şi cincea întâlnim „Susan părea”, „părea dusă”, „I se păru” (oare chiar aşa scrie Schlink?!); „[…] o piesă pe care n-a pus-o în el scenă” (p. 47); „ajuşi acasă” (p.59); „ropotul ploii” (p.66), „ropotul ploii” (p.67), „crezu că poată să rămână treaz” (p.69); fi/ar fi se repetă enervant de des – ex.: pp. 77-78; „voia să doar să rezolve” (p.117); „scoase cuiele din baricade şi le tăie în bucăţele mici” (p. 126); „decât i-ar trebui. Ar fi trebuit” (p.151); „[…] nu se mai retrase la banca lui. Luă un scaun rabatabil […] şi se aşează […] Deschise o carte […]” (p. 185); „Văzu cât de nesigur e David şi simţi din nou nesiguranţa […]” (p. 186); „pe ponton lângă cei doi” (p. 186); „[…] la ce n-ai apucat să lucrezi până atunci. E ca atunci când […]” (p. 189) „Că am făcut sigur (corect: singur – n.m.) planuri” (p. 212). Plăcerea cititorului e puternic subminată, trebuie să recunoaşteţi.