Treceți la conținutul principal

Minciuni de vară



În România, cărţile lui Bernhard Schlink sunt publicate la Editura Polirom, în „Biblioteca Polirom”, deja celebra colecţie care poate sta alături de „Romanul secolului XX”, „Meridiane”, „Globus” ori „Biblioteca pentru toţi”. Până acum au apărut Crima lui Selb (ultimul roman dintr-o trilogie poliţistă, primul fiind Dreptatea lui Selb, roman cu care Schlink a debutat în 1987, iar cel de al doilea – Înşelăciunea lui Selb; publicat, ni se spune în prezentarea din Minciuni de vară, în 1922 (sic!); este vorba, evident, de 1992), Evadări din iubire, Cititorul, Întoarcerea acasă şi Minciuni de vară.
M-am aruncat cu mare curiozitate asupra noii cărţi a lui Schlink, dar primul text, intitulat Extrasezon, m-a dezumflat. E o poveste de dragoste searbădă, pigmentată de câteva replici pseudofilosofice, care naşte în mintea bărbatului o dilemă deloc provocatoare pentru cititor. E pur şi simplu un text tras de păr, o poveste care se putea întinde pe doar trei-patru pagini. Din fericire, celelalte povestiri sunt excelente, straniu de americăneşti, ceva à la Raymond Carver, dar mai patetic.
O mare bilă neagră aş acorda traducerii şi corecturii. Prea sunt multe fraze care sună greoi, iar despre Schlink ştim că posedă o scriitură precisă și elegantă. Nu întâmplător am amintit de acel „1922” din prezentare. Adesea, neglijenţa traducătorului putea fi eliminată prin corectură. Iată câteva exemple: „Dacă şi-ar fi petrecut ziua cu Susan după micul dejun şi dac-ar mai fi şi gătit împreună după aceea – ce-ar fi urmat? S-ar fi presupus că trebuie să se facă sex cu ea?” – (p. 9); Ploaia „răpăia” (pp. 8, 9, 23) de fiecare dată (poate că aici e, totuşi, vina lui Schlink, deşi…); pe o treime din pagina a douăzeci şi cincea întâlnim „Susan părea”, „părea dusă”, „I se păru” (oare chiar aşa scrie Schlink?!); „[…] o piesă pe care n-a pus-o în el scenă” (p. 47); „ajuşi acasă” (p.59); „ropotul ploii” (p.66), „ropotul ploii” (p.67), „crezu că poată să rămână treaz” (p.69); fi/ar fi se repetă enervant de des – ex.: pp. 77-78; „voia să doar să rezolve” (p.117); „scoase cuiele din baricade şi le tăie în bucăţele mici” (p. 126); „decât i-ar trebui. Ar fi trebuit” (p.151); „[…] nu se mai retrase la banca lui. Luă un scaun rabatabil […] şi se aşează […] Deschise o carte […]” (p. 185); „Văzu cât de nesigur e David şi simţi din nou nesiguranţa […]” (p. 186); „pe ponton lângă cei doi” (p. 186); „[…] la ce n-ai apucat să lucrezi până atunci. E ca atunci când […]” (p. 189) „Că am făcut sigur (corect: singur – n.m.) planuri” (p. 212). Plăcerea cititorului e puternic subminată, trebuie să recunoaşteţi.

Postări populare de pe acest blog

Brauner - Autoportret cu ochiul scos

Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce...

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor fl a mand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană , aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutat ă dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreap...

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele. „Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte....