Herta Müller, laureată a Premiului Nobel în 2009, scrie concis, poetic şi incisiv în acelaşi timp. În primul ei roman, Omul este un mare fazan pe lume (Editura Humanitas, 2011, traducere de Corina Bernic), apărut acum pentru prima dată în româneşte, Müller are deja pregnant conturat acest stil, chiar dacă încă nu atinge virtuozitatea din Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, Animalul inimii ori Leagănul respiraţiei. Împărţit în mici fragmente, romanul aminteşte de celebrul Pe patul de moarte al lui William Faulkner.
În Omul este un mare fazan pe lume, familia morarului Windisch îşi doreşte să plece din România. O altă realitate a năvălit peste ei şi nu mai au niciun rost în satul în care locuiesc. Mulţi nemţi reuşesc să emigreze, numai familia lui Windisch îşi ratează mereu şansa. Tot mai multe case rămân părăsite. Un miliţian îşi oferă ajutorul. În schimb, Amalie, fata lui Windisch, trebuie să se culce cu el.
Citind-o pe Herta Müller ai întotdeauna parte de o experienţă puternică. Anii petrecuţi în regimul comunist din România i-au marcat Hertei Müller viaţa şi literatura, însă tematica dură nu i-a ştirbit niciodată din arta scriitoricească, autoarea reuşind extraordinare pagini poetice, mai expresive decât orice critică patetică şi încrâncenată.