Letiția Ilea (n. 1967, Cluj-Napoca) este o poetă excelentă, dar despre care nu se prea vorbește, în ciuda faptului că este câștigătoarea multor premii literare (inclusiv a unuia francez – premiul Jean Malrieu –, în 2007). În Blues pentru cai verzi (Editura Cartea Românească, 2010), autoarea pare dezarmată în fața fatalității vieții. Aproape toate textele ei sunt de-o tristețe care apasă greu pe umerii cititorului. Iată: „debarasează-mă de iluzie”; „vrăbiile au înghițit ultimele firimituri/ ce-mi arătau drumul”; „[…] durerea ce mă sfâșie/ în fiece clipă”; „m-am părăsit/ pe peronul de noapte al singurătății”; „viața mea un urlet de câine/ spre lună în noaptea anului nou”; „aș porni chiar acum/ dar nicăieri nimeni nu mă așteaptă”; „eu am deprins doar plânsul nu și mersul”; „[…] viața noastră/ un maidan nenorocit”; „cămașa asta de sârmă ghimpată/ pe care nu mai pot s-o dezbrac”; „pășesc tot mai greu”; „respir cu greu în bolul cu apă”; „încet te pătrunde frisonul nopții/ certitudinea că nu-ți mai dorești nimic” etc. Dar aceste versuri, luate separat, nu exprimă adevărata forță a poemelor din care ele fac parte. Mi-e teamă chiar că vor da senzația unui patetism exagerat, iar lucrurile nu stau deloc așa. Poemele Letiției Ilea sunt remarcabile.
Autoarea spune, la un moment dat: „morții mei dragi”. Aici e cheia întregului volum. Ilea pare rănită iremediabil de dispariția apropiaților ei, dintre care se distinge figura tatălui, personaj în jurul căruia scriitoarea dă naștere unora dintre cele mai emoționante versuri (poemul camera, mai ales, impresionează puternic). Autoarea resimte o grea singurătate, lumea îi pare golită de sens. Iată finalul unui alt poem splendid, e vremea: „e vremea să te pregătești pentru iarnă/ să deschizi larg ochii/ și să spui „nimic”/ cu glas tare „nimeni”/ să întâmpini viscolul/ ca o pasăre ce nu mai știe drumul spre țările calde/ se lasă frigul deodată/ și-n amintire”.
Blues pentru cai verzi este, pentru mine, cea mai bună carte apărută la noi în acest început de an. Sper ca Letiția Ilea, din opera căreia am mai citit alte două cărți importante (chiar viața, editura Paralela 45, 1999; și o persoană serioasă, editura Limes, 2004), să fie așezată în literatura română contemporană acolo unde îi este locul, adică printre autorii cei mai valoroși.
http://www.orizzonticulturali.it/it_interventi_Mauro-Barindi-e-Ciprian-Macesaru.html Una post-società ai margini della modernità: Ciprian Măceșaru e la Romania dei nostri giorni (febbraio 2017, anno VII)
Florin PÎRJOL: " Ciprian Măceşaru este un scriitor cunoscut, dar a dat lovitura acum câţiva ani cu un excepţional volum de convorbiri cu criticul literar Dan C. Mihăilescu. La zece ani după momentul debutului, Ciprian Măceşaru e deja un nume important pe scena literară autohtonă. Poet, prozator, jurnalist cultural, dar şi toboşar în câteva trupe cunoscute, Ciprian Măceşaru e un intelectual viu şi proaspăt, curios, mare iubitor de literatură, pe scurt, unul dintre acei oameni pe care nu-i poţi vedea altfel decât în mijlocul cărţilor. A fost de acord sa stea de vorbă cu noi despre proiectele sale trecute şi viitoare, despre colaborarea şi prietenia sa cu Dan C. Mihăilescu, dar şi despre cum arată o zi obişnuită din viaţa lui sau despre ce se întâmplă, astăzi, pe scena literară de pe la noi." Ciprian MĂCEȘARU: " Tindem prea mult să redăm şi reuşim prea puţin să fim cu adevărat creatori, de unde un aer ba monoton, ba de bun meşteşug, deci nu mai mult, care străbate în...
Letiția Ilea (n. 1967, 
Autoarea spune, la un moment dat: „morții mei dragi”. Aici e cheia întregului volum. Ilea pare rănită iremediabil de dispariția apropiaților ei, dintre care se distinge figura tatălui, personaj în jurul căruia scriitoarea dă naștere unora dintre cele mai emoționante versuri (poemul camera, mai ales, impresionează puternic). Autoarea resimte o grea singurătate, lumea îi pare golită de sens. Iată finalul unui alt poem splendid, e vremea: „e vremea să te pregătești pentru iarnă/ să deschizi larg ochii/ și să spui „nimic”