"Ciprian Măceșaru strânge chinezește șurubul înțelesurilor, dar, mandarin
autentic, le poate relaxa într-o zicere prietenoasă exact când simte
posibila extenuare a cititorului. Excesiv de prietenos nu este el
niciodată, căci sub echilibrul poetizării, sub claritatea aparentă a
derulării imaginilor și simbolurilor, baracudele și tentaculele memoriei
zvăcnesc din camuflaj să muște din certitudini. Invizibilele crampe și
melancolii asigură un climat poetic propice sobrietății retorice. Nicio
nevoie de paradisuri artificiale: „uneori,/sticlele de alcool/se
termină/înaintea alcoolului,/însă capetele de pod au întotdeauna/o
poveste/de spus/despre oamenii/care-ar fi putut să mai treacă/dintr-o
parte în alta”. Extraordinar de îmbucurător e că poetul reuşeşte să se
debaraseze de bagajul cultural şi să lase în urmă, strălucitor,
snobimea."
Premoniţie sau coincidenţă? Influenţat rând pe rând de Cézanne, de expresionism şi de constructiviştii Maxy şi Iancu, Victor Brauner avea să ajungă în final la stilul suprarealist care l-a consacrat. În ciuda faptului că artistul se foloseşte de elemente din mitologiile egipteană şi aztecă, din Cabala, din numerologie, din ocultism..., picturile sale sunt în primul rând rezultatul unor sondări în inconştient, unor eliberări creatoare necontrolate, sunt pure viziuni. De aici şi ambiguitatea lucrărilor. Există la Brauner un ezoterism ludic, liber, o lume în care personajele-totem par a se fi trezit metamorfozate, precum sărmanul Gregor Samsa, în creaturi bizare. "Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştii mele...", scria Brauner într-unul dintre carnetele sale. O astfel de viziune de coşmar se pare că a avut artistul pictând “Autoportret cu ochiul scos” (1931). Peste câţiva ani, în 1938, el chiar îşi pierde un ochi. Înce...