eram gata,
m-am dus să mor de
ficat,
dar în salon 4
bolnavi
mult mai bătrâni decât
mine
vorbeau despre
"cât de bine
arată şi-acum sophia loren".
cumva asta mi-a fost
de ajuns,
m-a pus pe picioare,
"numai să
vrei", îmi spuseseși
în ultima noapte.
m-am ridicat, aproape
ca lazăr,
şi am ieşit din
spital.
pe stradă treceau
picioarele
sofiei loren, apoi
sânii ei,
gâtul, ceva mai târziu
ochii,
ca nişte bucăţi
dintr-un adevăr
mult mai simplu decât
tot ce-mi
închipuisem până
atunci
despre viaţă.
(ciprian măceşaru)