Julio Cortázar, volumul de debut, Bestiar (Editura Polirom, 2009, traducere de Tudora Șandru Mehedinți), povestiri, realism magic, adică ai senzația că ți se spune ceva, dar totul e doar vrăjeală, o vrăjeală foarte inteligentă, de mare scriitor, un fel de coșmar în care realismul și fantasticul, naturalul și bizarul se îmbină în cel mai firesc mod până te ia amețeala. Unul varsă iepurași pe gură, alții cresc mancuspii. Nu știți ce e aia o mancuspie? Ei bine, aflați că e un animal imaginat de Cortázar. O femeie urcă într-un omnibuz. Toți pasagerii au buchete cu flori și o privesc ciudat. Ei îi e frică. Apoi mai urcă cineva: un bărbat. Nici el nu are flori. Se așază lângă ea. Șoferul omnibuzului se năpustește fioros asupra lor, dar reușesc să se salveze. Alina Reyes, o femeie bogată, trăiește în „cea de departe”, o întâlnește pe un pod din Budapesta, e o cerșetoare, o îmbrățișează, rămâne în ea, o privește cum pleacă pe Alina Reyes, frumoasa în taior albastru, care nu mai e ea, căci ea e acum cerșetoare. Un frate și o soră locuiesc într-o casă ce e ocupată treptat de niște ființe misterioase. Uneia, expertă în dulciuri și lichioruri, îi mor, în condiții bizare, logodnicii. O casă e bântuită de un tigru... Lucruri de genul ăsta. Povești. Feeria literară domină textul, nu ți se oferă idei, ci doar o beție de cuvinte. Fantasticul zace cu ghearele înfipte în țeasta realității și te privește cu ochi hipnotici. Lumi paralele suprapuse într-un singur tablou.