Andre GideJurnal (vol. I-IV)Traducere de Cezar Sandu-Tiţu,Alexandra-Andreea Sandu-Tiţu şi Raluca Vârlan,
Editura Cartier, 2008
Editura Cartier a reuşit remarcabila performanţă de a publica pentru prima oară în limba română versiunea integrală a celebrului jurnal ţinut de Gide din 1890 până în 1950. E o carte care nu poate lipsi din biblioteca cititorilor adevăraţi. Totuşi, nu înţeleg cum de a luat naştere gidismul, cum de au fost influenţaţi atâţia intelectuali remarcabili de acest om sec, admirator al comunismului, pedofil, exhibiţionist fără margini, ipocrit şi grandoman. Modul în care Gide se raportează la comunism ţine de un anumit teribilism intelectual, de o maimuţăreală specifică multor occidentali, în special francezi, din acele vremuri. Din dorinţa de a-şi justifica existenţa, Gide insistă pe ideea că individualismul şi comunismul sunt compatibile. E un scriitor francez de succes, care călătoreşte foarte mult, în special în ţările care îi oferă pradă sexuală (acesta fiind, de altfel, criteriul care făcea ca o ţară să i se pară interesantă sau nu). Gide afirmă că înţelepciunea începe acolo unde sfârşeşte teama de Dumnezeu. Nu are rost să înşir aici toţi înţelepţii care au trăit cu teama lui Dumnezeu. Lumea pe care o propune Gide, o lume fără Dumnezeu, este una dezumanizată, atroce, imorală. Un om putred acest Gide, dar nu-l putem ignora.
