Dialoguri în oglindă

ACCENT CULTURAL nr. 9

2012-02-15T10:23:00.003-08:00

Vineri, 17 februarie, va iesi pe piata noul numar al revistei Accent Cultural. Daca doriti sa primiti prin e-mail revista in format pdf, va rog sa imi spuneti.

cuprins

robert Șerban - literatura română are un cont în Elveţia .................................................. 6

INTERVIU

Mihail Gălățanu ........................................................................................................................... 8

SCENA

Gabriela lupu - relația indisolubilă dintre moarte și haleală .......................................... 10

MUZICĂ

livia Gyongyoși - O vreme de făcut muzică ........................................................................ 12

POEMUL LUNII

Victor lobos - Moartea Kabilinei .......................................................................................... 14

SPECTACOL

Oltea Șerban-Pârâu - a treia oară primăvara flamenco la București ............................... 16

CARTE

Semnal ......................................................................................................................................... 18

Ion Valentin Ceaușescu - Viața începe vineri ....................................................................... 20

laura Ingallinella - Sunt o babăcomunistă! ......................................................................... 21

ARTE VIZUALE

Igor Mocanu - Pitoresc - avancronică. O descindere în viitorul anterior ...................... 22

Felix Nicolau despre „Strazi interioare” in Luceafarul de dimineata

2012-02-15T09:04:00.003-08:00

Felix Nicolau scrie în „Luceafărul de dimineață” (nr. 2 / 2012) despre cărțile mele. Îi mulțumesc pentru un text foarte generos (atât ca aprecieri, cât și ca întindere)!

http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=3934&editie=161

Comunicat de presa / Editura Cartea Romaneasca

2012-02-13T09:58:00.000-08:00

"Superhero, romanul de debut al lui Ciprian Macesaru, in curs de aparitie la Cartea Romaneasca

Săptămîna aceasta va apărea la editura Cartea Românească romanul Superhero, debutul în proză al lui Ciprian Măceşaru, cunoscut deja pentru volumele sale de poezie (Cîntecul greierilor de sub calea ferată sau Poeme) sau pentru cronicile de carte pe care le semnează în revista Şapte Seri.

Superhero va fi disponibil şi sub formă de e-book.

Romanul va fi lansat miercuri, 7 martie, la ora 19.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti (Piaţa Romană nr.5). Prezintă: Alex Ştefănescu şi Dan C. Mihăilescu. Moderator: Oana Boca.

Ciprian Măceşaru a publicat articole, interviuri, proză şi poezie în reviste precum: Litere, Arte & Idei, România literară, Cuvîntul, aLtitudini, Poesis Internaţional, Orizont, Mu (Spania). Este fondatorul şi directorul revistei Accent Cultural din Bucureşti.

Scurtă descriere a romanului

Paul este un scriitor mediocru, un editor amoral, un soţ jalnic şi un fiu revoltat într-o lume a succesului rapid şi a vedetelor de tot felul. Se visează un mare romancier, îşi doreşte să fie un Superhero. Apăsat de amintiri traumatizante din copilărie şi format de poveşti cu supereroi de mucava, oscilînd între bovarism şi impostură, el reuşeşte totuşi să dobîndească celebritatea mult visată în urma unui furt literar care însă nu rămîne fără urmări. Romanul lui Ciprian Măceşaru este prima dintre ele.

Ciprian Măceşaru despre Superhero

Superhero este un roman de debut. L-am scris cu convingerea că viziunea mea asupra moralităţii poate avea o notă de originalitate. Tot ce scriu are această pornire. Asta nu înseamnă că mă declar un om fără pată. Scrisul este radarul cu care depistez fisurile de pe chipul nevinovăţiei. Nu mă interesează viziunile care separă totul în bun şi rău, în alb şi negru. Personajele mele sînt greu de definit. Ele nu pot fi niciodată aşezate pînă la capăt într-o anumită tabără. Mă interesează oamenii care sînt mai vinovaţi decît îşi închipuie, dar şi cei care sînt mai puţin vinovaţi decît cred. Nu pot glorifica sfinţenia, aşa cum nu pot înfiera diabolicul. Pentru niciuna dintre ipostaze nu sînt suficient de moral.

Primele rînduri din roman

Stăteam la birou, în sufragerie, gol, şi băteam la maşina de scris. Fesele mi se lipeau de tapiţeria unsuroasă a scaunului, un scaun vechi care scârţâia enervant la fiecare mişcare, oricât de nesemnificativă ar fi fost ea. Biroul, mai degrabă o simplă masă, era din lemn de cireş, cu un sertar îngust în care ţineam manuscrisul. Planturoasa maşină de scris Erika şedea docilă pe blatul zgâriat, ţăcănind infernal sub imboldul degetelor mele. Lângă ea, o scrumieră din sticlă albastră, ciobită.

Alina, soţia mea, se aranja în dormitor. Era înaltă, o iapă, cum ar zice Breban, o femeie frumoasă, roşcată, cu sânii plini şi mari, cu buze senzuale şi ochi limpezi, albaştri, dar cu nasul cam lung. Avea un trup grozav, doar genunchii solizi îi stricau armonia.

Eu eram un tip cât se poate de banal, blond, slab, bărbos, cu ochii gri-verzui (ceva spălăcit, oricum), cu nasul uşor coroiat, sprâncenele groase şi gura cu un desen moale, efeminat, noroc că barba masca acest lucru. Barba mă prindea bine, semănam izbitor cu Van Gogh. Îmi dădea aerul unui om inteligent.

— Paul, întârziem! mi-a strigat.

M-am îmbrăcat cu veşnicul costum de ginerică. Nu aveam cravată, mergea şi fără. Îmi lipsea şi o curea de aceeaşi culoare cu a pantofilor. Ştiam, însă, că nu mai e obligatoriu să le asortezi, după cum auzisem şi că poţi bea vin roşu atunci când mănânci carne albă.

Alina purta o rochie albastră, simplă. Poşetă şi pantofi crem. Colier cu bile albe. Arăta foarte bine, mai ales că se şi machiase, foarte discret, cu un pic de ruj şi ceva rimel.

Eram invitaţi la o nuntă. Nu-mi plăcea să particip la niciun fel de eveniment, dar nu ştiu cum de se-ntâmpla să am mereu parte de ele. Timid, nu-mi găseam locul, nu ştiam ce să spun, nu ştiam cum să mănânc, nu ştiam să fac glume, nu ştiam să dansez... Un coşmar.

Am ieşit din bloc sub privirile unor vecini. Stăteau cocoţaţi pe gărduleţul verde, din metal, care înconjura imobilul şi mâncau seminţe de dovleac. Ne priveau şi scuipau de zor cojile pe trotuar."

SUPERHERO (2) in Ziarul de duminica

2012-02-09T18:09:00.001-08:00

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/superhero-ii-de-ciprian-macesaru-9214700

Lucrare de Laurentiu Midvichi

Lansare SUPERHERO

2012-02-09T18:05:00.000-08:00

"Superhero" in Ziarul de duminica

2012-02-03T02:43:00.000-08:00

Noi fragmente din „Superhero”, de data asta in „Ziarul de duminica”:

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/superhero-i-de-ciprian-macesaru-9197006

Fragmente din SUPERHERO

2012-01-31T01:17:00.000-08:00

Incepand cu data de 4 februarie veti putea citi pe http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/ un alt fragment din SUPERHERO. Celor care nu le-au citit pe cele doua deja aparute, le spun ca pot citi primul fragment pe site-ul Editurii Cartea Romaneasca (http://www.cartearomaneasca.ro/catalog/carte/superhero-282/arunca_o_privire_fragmente_2.html), iar pe cel de-al doilea pe site-ul revistei Suplimentul de cultura (http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolAllCat/32/7218) sau direct din revista printata.

Scrisoare catre scriitorul prolix

2012-01-28T07:48:00.000-08:00

Draga scriitorule prolix, trebuie sa-ti spun ca e ceva ce nu-nteleg (ma rog, sunt multe lucruri pe care nu le inteleg, asta e doar unul dintre ele). Daca nu esti Dostoievski sau Musil (nu-i punem la socoteala pe cei care chiar se cred Dostoievski sau Musil), de ce scrii romane de 600 de pagini?!?! Ce orgoliu te face sa crezi ca ti-as putea acorda timpul necesar citirii unei astfel de "caramizi"?! Nu conteaza cat de simpatic esti. Afla ca exista sute de carti foarte bune de doar 150 - 200 de pagini care asteapta cuminti sa fie citite. Romain Gary, pentru a-ti da un exemplu, nu a fost un Dostoievski, dar stia cand sa se opreasca. Urmarea? Clar de femeie, in ciuda structurii ei usor neingrijite, este o carte exceptionala. O tin la loc de cinste, impreuna cu cartile greilor Dostoievski, Musil, Proust, Joyce... Asa ca, draga scriitorule prolix, oricat talent ai avea, daca nu esti Dostoievski sau Musil, ia-o mai incet, mai moale (parca asa era in cantecul ala de la Timpuri Noi, nu?). Nu de alta, dar e tare pacat. De multe ori am spus: ce carte misto putea sa fie asta fara vreo doua - trei sute de pagini. Incearca sa scrii Clar de femeie si lasa Omul fara insusiri pentru scriitorii care au insusirile necesare unei astfel de intreprinderi. Sau macar, daca tot te mananca-n pana sa acoperi sute de pagini, scrie in asa fel incat sa te pot citi fara sa ma lovesc mereu si mereu de greoiul si prafuitul tau mod de a-mi explica ceva (ma duce capul, asa ca te rog sa dai dovada de mai multa subtilitate), precum si de hipopotamicele tale piruete stilistice. Desigur, parerea mea poate fi gresita, asa ca tu scrie cum vrei, dar te rog, te rog, nu te supara daca nu te mai citesc, caci nu prea am timp. Nu ma lasa nevasta, copilul, Dostoievski... Ok? Sunt putine "caramizi" care au reusit sa ma impresioneze. Ti le scriu aici pe unele dintre ele. Sunt carti cunoscute, desigur. Uita-te la lista asta si apoi poate te mai gandesti un pic inainte de scrie urmatorul roman. Te rog prieteneste. Iata lista: Moby Dick, Curcubeul gravitatiei, Berlin Alexanderplatz, Ulise, Jocul cu margele de sticla, Muntele vrajit, Moartea lui Virgiliu, Orbirea, In cautarea timpului pierdut, Calatoria diletantilor, Demonii, Crima si pedeapsa, Omul fara insusiri etc. Erau si vreo doua "caramizi" romanesti, dar am zis sa nu-ti ranesc si mai tare orgoliul. :) . Dar daca ti-am spus cateva dintre romanele voluminoase care mi-au placut, vreau sa-ti spun si niste carti subtirele care mi se par grozave. De Clar de femeie deja am amintit. Iata si altele: Animal pe moarte, Pusca de vanatoare, Parfumul, Inventia lui Morel, Tara zapezilor, Moartea lui Ivan Ilici etc. Vezi, se poate si-n putine pagini. Iar tu chiar ai putea sa scrii o astfel de cartulie, de asta te bat acum la cap, din admiratie pentru talentul tau si din dragoste pentru literatura.

P.S. 1 - Desigur, mai sunt si romanele de dimensiuni mijlocii (Doamna Bovary, Marele Gatsby, Bel-Ami etc.), dar eu te sfatuiesc sa-nveti mai intai sa le scrii pe cele subtiri.

P.S. 2 - Pe buna dreptate m-ai putea intreba: "Dar cine naiba esti tu ca sa-mi spui ce sa fac?!" Sunt doar un om care zice ceva, nu-i musai sa ma bagi in seama. Dar iti mai spun doar atat, ma oftic cand vad cum iti bati joc de talentul tau. Mai taie, draga scriitorule prolix, din cartile tale, ca doar nu tai din Sfintele Scripturi. Iti doresc un redactor cu gust pentru literatura si cu chef de munca, pentru ca tu, am asa o presimtire, n-o sa vrei, in ciuda a ceea ce ti-am scris, sa sufli nici macar praful de pe o virgula, daramite sa muti virgula cu totul. :)

P.S. - Iata ca am dat si eu dovada de prolixitate, scriind o ditamai scrisoarea. Iertare!

Cu drag,
Gheorghe (da, ma cheama si Gheorghe).

Autori români traduşi în 2011: bilanţul programelor derulate de Centrul Naţional al Cărţii

2012-01-27T15:32:00.000-08:00

62 de volume şi numere tematice publicate în 21 de ţări, 2011 a fost un an plin pentru programele derulate de Centrul Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român. Numărul volumelor, albumelor şi publicațiilor suținute începând cu 2006 prin cele trei programe de finanţare ale CENNAC – Translation and Publication Support Programme (TPS), „20 de autori“ şi PUBLISHING ROMANIA – ajunge astfel la 316.

Volume publicate în 2011 cu sprijinul ICR:

În Austria a fost publicată, cu sprijinul programului „20 de autori”, traducerea volumului Orbitor. Corpul de Mircea Cărtărescu (Ed. Zsolnay).

În Bulgaria au apărut, prin programul TPS: Cum să uiţi o femeie de Dan Lungu (Ed. Colibri), Les promesses de l'equinoxe. Memoire I (1907-1937). Les Moissons du solstice. Memoire II (1937-1960) de Mircea Eliade (Ed. Avangard Print), Evadarea tăcută. 3000 zile singură în închisorile din România de Lena Constante (Ed. Sonm - Vasellin Pramatarov), Jurnalul unui journalist fără jurnal de Ion Dezideriu Sîrbu (Ed. Avangard Print), Antologie de poezie și eseuri – Poemele luminii, Poezii și eseuri de Lucian Blaga (Ed. Avangard Print), Zilele regelui de Filip Florian (Ed. Panorama Plus).

În Elveţia, prin programul TPS, a fost publicat volumul Tangoisses. Croniques élégantes et désenchantées de Radu Cosaşu (Ed. MetisPresses).

În Franţa, prin programul TPS, au apărut volumele: Avant hier, après demain (Poimâine, alaltăieri) de Gianina Cărbunariu (Ed. Maison d'Europe et d'Orient), Je mange mes vers (Îmi mănânc versurile) de Angela Marinescu (Ed. L'Oreille du Loup), La tanière (Vizuina) de Norman Manea (Ed.Seuil) şi, prin programul PUBLISHING ROMANIA, au fost publicate un număr al revistei Altermed, dedicat culturii române - Altermed. Cultures roumaines (Ed. Non Lieu), albumul Lizica Codreanu. Une danseuse roumaine dans l’avant-garde parisienne de Doina Lemny (Ed. Fage) și revista Atelier du Roman – număr dedicat literaturii române (Ed. Flammarion 64).

În Georgia, prin programul TPS, a fost editat volumul Născut în URSS de Vasile Ernu (Ed. Bakur Sulakauri Publishing).

În Germania au apărut, prin programul PUBLISHING ROMANIA, albumele Marieta Chirulescu (Ed. Distanz Verlag), Romanian Cultural Resolution (Ed. Hatje Cantz), albumul Marian și Victoria Zidaru (Ed. Klartext) și albumul 7 artiști români contemporani – vol. II (Ed. Klartext), precum şi volumul Între "bunul creștin" și "bravul român": Rolul școlii primare în construirea identității naționale românești (1831-1878) (Ed. Frank&Timme), prin programul TPS.

În Grecia au fost editate, prin programul TPS, volumele Tudor Pamfile – Sărbătorile la români, vol. 1-2 și Lumea românească la 1900 de Ion Bulei (Ed. Dioti Melpomeni).

În Italia au fost publicate volumele: Cartea șoaptelor de Varujan Vosganian (Ed. Keller editore), Legături bolnăvicioase de Cecilia Ștefănescu (Ed. Barbes), Album da disegno (Album de desen) de Adrian Chivu (Ed. aìsara), La casta dei suicidi (Circul nostru vă prezintă) de Lucian Dan Teodorovici (Ed. aìsara), Trimisul nostru special de Florin Lăzărescu (Ed. Barbes), prin programul TPS.

În Letonia a apărut, prin programul TPS, volumul Casa din lame de ras de Linda Maria Baros (Ed. Daugava).

În Marea Britanie, în cadrul parteneriatului cu University of Plymouth Press, în 2011 au apărut volumele: De ce iubim femeile de Mircea Cărtărescu, Teme franceze de Nicolae Manolescu, o antologie de poezii semnate Ion Mureşan reunite sub titlul The Book of Winter and other Poems şi Mici schimbări de atitudine de Răzvan Petrescu. Cele patru volume fac parte din seria de 20 de traduceri din autori români editată de University of Plymouth Press în perioada 2009-2013, serie susţinută prin Programul „20 de autori“.

În Norvegia a apărut volumul Orbitor. Aripa dreaptă de Mircea Cărtărescu (Ed. Bokvennen), prin TPS.

În Polonia a apărut, prin programul PUBLISHING ROMANIA, volumul Antonello da Messina. Tycjan Veronese. Capodopere ale picturii italiene din colecția Muzeului Național Brukenthal din Sibiu (Muzeul de Artă din Gdansk).

În Republica Cehă au fost publicate volumele: Plicul Negru de Norman Manea (Ed.Fraktura) şi Naufragiul – vol 1-2 de Nicolae Rusu, prin programul TPS.

În Slovacia a apărut volumul Sindromul de panică în Oraşul luminilor de Matei Vișniec (Ed. Kalligram), prin programul TPS.

În Slovenia a fost publicată o Antologie de poezie de Nora Iuga (Ed. Studentska zalozba), prin programul TPS.

În Spania au apărut volumele: Circul nostru vă prezintă…de Lucian Dan Teodorovici (Ed. El Nadir, prin programul TPS), Mode et luxe aux Portes de l'Orient: Tradition et modernité dans la société roumaine de Constanța Vintilă-Ghițulescu (ediţie a limba franceză, Ed. Iniciativa Mercurio, prin programul PUBLISHING ROMANIA), From ișlic to top hat: fashion and luxury at the Gates of Orient de Constanța Vintilă-Ghițulescu (ediţie în limba engleză, Ed. Iniciativa Mercurio, prin programul PUBLISHING ROMANIA), Moda y lujo a las Puertas de Oriente: Tradición y modernidad en la sociedad rumana de Constanța Vintilă-Ghițulescu (Ed. Iniciativa Mercurio, prin programul PUBLISHING ROMANIA), El invisible anillo. Miradas sobre Rumanía (eseuri, Ed. Editorial Eneida, prin programul PUBLISHING ROMANIA), Interior de Constantin Fântâneru (Ed. El Nadir, prin programul TPS), La sexagenaria y el joven (Sexagenara şi tânărul) de Nora Iuga (Ed. El Nadir, prin programul TPS), Dicționar de buzunar spaniol-român, român-spaniol, autori: Joan Fontana, Catalina Lupu, Virgil Ani (Ed. Herder, prin programul PUBLISHING ROMANIA), El paraíso de las gallinas. Falsa novela de rumores y misterios (Raiul găinilor. Fals roman de zvonuri și mistere) de Dan Lungu (Ed. Icaria editorial, prin programul TPS), Lulu (Travesti) de Mircea Cărtărescu (Ed. Impedimenta), Cele patru anotimpuri de Ana Blandiana (Ed. Periférica), La belleza de la raíces. O privire antropologică asupra artelor tradiţionale româneşti (Ed. Sercam, prin programul PUBLISHING ROMANIA).

În Statele Unite ale Americii: Wasted Morning (Dimineață pierdută) de Gabriela Adameșteanu (Ed. Northwestern University Press, prin programul „20 de autori“), Coming from an Off-Key Time (Venea din timpul diez) de Bogdan Suceavă (Ed. Northwestern University Press, prin programul TPS) şi A Path to the Sea – Antologie de poezie, de Liliana Ursu (Ed. Pleasure Boat Studio, prin programul TPS) şi The Vanishing Point that Whistles. Antologie de poezie românească contemporană (Ed. Talisman House).

În Suedia au fost publicate, prin programul TPS, antologia Om jag inte får tala med någon nu. 27 poeter från rumänien (Antologie 27 de poeți români contemporani, Ed. Bokforlaget Tranan), volumul Kontinuum (Continuum) de Nina Cassian (Ed. Bokforlaget Tranan) şi Viața începe vineri de Ioana Pârvulescu (Ed. Bonnierforlagen), Album Dorinel Marc (Ed. Arena, prin PUBLISHING ROMANIA).

În Turcia a apărut volumul Dimineață pierdută de Gabriela Adameșteanu (Ed. Yapi Kredi), prin programul TPS.

În Ungaria a fost publicat volumul Morminte străvezii de Dan Stanca (Ed. Napkut Kiado), prin programul TPS.

Autorii români au ajuns în acest an și în Vietnam prin intermediul Compendiului de literatură română editat de Universitatea Naţională din Ha Noi cu sprijinul programului PUBLISHING ROMANIA.

Detalii suplimentare şi statistici: http://www.cennac.ro/statistici/

http://www.icr.ro/cennac2011

Cateva fragmente din „Superhero”

2012-01-27T06:36:00.000-08:00

„Superhero” e deja prezentat pe site-ul Editurii Cartea Românească. Puteti citi si cateva fragmente din carte:

http://www.cartearomaneasca.ro/catalog/carte/superhero-282/arunca_o_privire_fragmente_3.html

Superhero

2012-01-26T16:36:00.000-08:00

Saptamana viitoare imi apare romanul (Superhero, Editura Cartea Românească).

Puzzle

2012-01-25T07:22:00.000-08:00

Sunt un poet atât de puţin inspirat,

cuvintele emigrează din mine,

supărate că nu au de muncă,

se-mbulzesc în Ieudul fără ieşire,

în ţara lui Pop, Ioan Es. Pop,

agentul zero zero patru sute şapte,

în ţara cu râuri de alcool a lui Ion Mureşan,

între pulpele femeilor mereu tăvălite de blajinul Brumaru,

se transformă în albi iepuroi,

angajându-se la scamatorul rimelator Şerban Foarţă,

se transformă în sângele Angelei Marinescu,

în motocicleta parcată sub stele a nostalgicului Mircea Cărtărescu

sau în motocicleta de lemn a lui Ştefan Manasia.

Luând cu asalt troleibuzele, autobuzele, metroul, tramvaiele,

ele se mută din Militari, unde locuiesc eu,

în Berceni, în anotimpul inventat de păpuşarul Komartin.

Se duc ca nebunele în Republica Federală Daniel Bănulescu,

chit că e război între Statul de Nord şi Statul de Sud.

Încercănate, umblă cu Mihail Gălăţanu,

mortul ăla îndrăgostit, îndopate cu diapazoane.

Dresate de Ciupureanu se furişează cu mişcări de insectă

pe străzile mele interioare,

cu lacrimi de fericire în ochi evadează din mine.

Călătoresc cu aerobicicletele lui Bogdan O. Popescu

în nordul Ioanei Nicolaie

sau în ţinuturile din sud ale Andrei Rotaru.

Se duc glonţ în oraşul cu un singur locuitor

sau se aşază la masă cu Marx şi-o pun de-o beţie,

apoi încep să behăie cele zece cântece funerare ale Elenei Vlădăreanu,

cântecele eXcesive ale lui Dan Sociu

şi, spre dimineaţă, blues-ul pentru cai verzi al Letiţiei Ilea.

A doua zi, mahmure, ele o iau de la capăt,

se duc acasă la Robert Şerban,

să vadă un film despre stafia cu buzunare,

apoi, speriate de Apocalipsa după Marta,

urcă scara lui Iacob până în patria A4 a Anei Blandiana,

lăsând ceva ruj pe icoanele din casa teslarului.

Imperiul contraatacă

2012-01-24T19:05:00.000-08:00

fulgi mari,

lăptoși,

se izbeau de parbriz.

o chestie foarte erotică,

de parcă te pălmuiam peste fese,

iubito.

am încetinit,

am oprit,

eram pe bulevardul Magheru.

m-au claxonat toți idioții.

nici că-mi păsa.

trăiam un fel de orgasm vizual,

ca atunci, în copilărie,

când am văzut,

la Cinema Union,

Imperiul contraatacă.

pAthosul lui Dan C. Mihăilescu

2012-01-24T17:49:00.000-08:00

Dan C. Mihăilescu, Oare chiar m-am întors de la Athos? (Editura Humanitas, 2011).

Dan C. Mihăilescu la Athos, efervescentul critic și istoric literar luptându-se cu rigorile de pe Muntele Sfânt, o plecare de frunte a unui om care-și dorește arzător să devină umil, dar care rămâne, fiindcă nu vrea să fie fals, în picioare, în mijlocul celor care îngenuncheau în jurul său, o călătorie inițiatică a unui om care se știe încă atât de nepregătit pentru ea, nedumerit în fața credinței la ușa căreia bate de multe ori ca un tânăr furios, gata să o ia la bani mărunți. Dan C. Mihăilescu la Athos pare să fie „o nepotrivire strigătoare la cer”. Iată un fragment concludent: „Până la 58 de ani, eu am intrat în biserică la vreo cinci, șase nunți și tot atâtea botezuri (de două ori ca naș). În total, cel mult 15 ore de slujbă religioasă. Or, acum, aveam să stau în fața altarului (mai mult în picioare, slujbele fiind, majoritatea, oficiate în grecește!) cam 40 de ceasuri în zece zile!” Și totuși, „muncit de draci, lucrat de îngeri”, Dan C. Mihăilescu pare să iasă din această experiență altoit pe un trunchi nou, îmblânzit de o lumină în care s-a lăsat privit cu asprime. „Necredința doritoare de har”, despre care vorbește cu atâta sinceritate Dan C. Mihăilescu, face din această carte o mărturie emoționantă, unică în felul ei, scrisă în stilul inconfundabil al autorului, o mărturie a unui om care se consideră insubordonabil, care nu acceptă „zăbala” credinței, dar în care, tainic, se dă o luptă, fiindcă autorul, dincolo de pornirile sale vanitoase, rebele, aude o chemare spre supunere, spre ceea ce transcende natura egoistă a omului.

Autorul la Mănăstirea Pantocrator (foto: Ovidiu Golescu)

ULISE

2012-01-24T15:00:00.001-08:00

Ieri am vazut intr-o librarie o noua editie a romanului Ulise. A aparut (tot) la Editura Univers. In sfarsit!

Blogul lui Alexandru Ecovoiu

2012-01-23T03:24:00.000-08:00

http://ecovoiu.blogspot.com/

Fiti pe faza, Ecovoiu va publica anul acesta un nou roman. Anul trecut a fost publicat in Romania literara un fragment exceptional din aceasta carte, asa ca am sperante foarte mari ca vom avea parte de un roman de clasa.

SUPERHERO - coperta

2012-01-20T17:46:00.000-08:00

Ţin să-i mulţumesc lui Alexandru Midvichi pentru excelenta copertă! Aproape că nu-mi vine să cred că bietul meu roman va avea "straie" atât de frumoase.

"SUPERHERO", Editura Cartea Românească, 2012.

Lansare: miercuri, 7 martie, orele 19.00, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană, nr. 5, Bucureşti).

Vor vorbi: Alex. Ştefănescu şi Dan C. Mihăilescu.

Irina Petras scrie despre "Strazi interioare" in Romania literara, nr 3

2012-01-19T08:37:00.000-08:00

In sfarsit, un critic (de meserie, cum se zice) scrie (in numarul 3 al revistei Romania literara) despre "Strazi interioare". Recenzia doamnei Irina Petras este foarte subtila si surprinde toate elementele importante ale cartii.

Iata finalul recenziei:

"Muzica, pictura, literatura sunt strazi interioare, "pivnita secreta"; umbre, intr-o lume in goana oarba dupa stralucitoarea temporalia. Pe Ciprian Macesaru nu-l poate salva o tulburare, cum s-a sugerat, caci el denunta, deja, miezul celui mai "tulburator" impas al literaturii de azi: lumina scialtica a indiferentei voioase."

Ce formula memorabila: "lumina scialtica a indiferentei voioase"!

lecţia de schi

2012-01-17T16:28:00.000-08:00

Uneori e mai bine să nu te gândeşti la nimic.

Regretele sunt pietricelele

din valvele inimii.

Uneori e mai bine să taci şi să faci,

uneori nu-i prea târziu,

uneori uiţi ceea ce nu se poate uita.

Viaţa e o lecţie de schi gratuită,

următoarea lecţie nu ştii ce e

şi nici cât o să coste.

Romanian New Music Composers

2012-01-17T14:25:00.000-08:00

http://soundcloud.com/romaniannewmusic

Irinel Anghel

Octavian Nemescu

Liviu Danceanu

Tiberiu Olah

Stefan Niculescu

Aurel Stroe

Doina Rotaru

Dan Dediu

Calin Ioachimescu

Corneliu Cezar

Myriam Marbe

SUPERHERO (Ed. Cartea Romaneasca), lansare la Libraria Bastilia

2012-01-17T14:07:00.000-08:00

E stabilit. Imi voi lansa romanul ("SUPERHERO", Editura Cartea Romaneasca) miercuri, 7 martie, de la orele 19.00, la Libraria Bastilia din Bucuresti (Piata Romana, nr. 5). Vor vorbi: Alex Stefanescu si Dan C. Mihailescu.

LANSAREA CD-ULUI “GUITAR HANDS ON A SINGING BODY”

2012-01-17T09:24:00.001-08:00

Premiile "Mihai Eminescu"

2012-01-16T15:47:00.000-08:00

Premiul National de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Omnia, editia XXI, a fost castigat de Ion Mircea;

Premiul National de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Prima, editia a XIV-a, le-a fost acordat lui Andrei Dosa, pentru volumul "Cand va veni ceea ce este desavarsit" (Editura Tracus Arte, 2011) si Cristei Bilciu, pentru volumul Poema desnuda (Editura Cartea Romaneasca, 2011).

N-am citit cartea ("Manuscrisul din insula Elefantina") din 2011 a lui Ion Mircea, asa ca nu pot spune nimic despre ea, dar Ion Mircea este un poet important si consider ca merita sa castige acest premiu.

Andrei Dosa si Crista Bilciu mi-au placut si mie mult. Despre cartea lui Andrei am si scris. Cred ca si Matei Hutopila era indreptatit sa castige. Sper sa primeasca si el un premiu. "Copci" e volumul unui poet cu o voce distincta, greu de uitat.

De asemenea, m-as bucura ca si Marius Stefan Aldea (el nu este un debutant) sa fie recompensat cu un premiu. "Simfonia franei" a insemnat pentru mine aproape o revelatie. Tanarul poet al anului 2011 este, dp meu dv, Marius Stefan Aldea.

tatăl meu

2012-01-15T17:14:00.000-08:00

tatăl meu

e duşmanul meu

bătrânul meu tată

e singur

în casa de la Câmpina

în casa aia fără gaze

fără lumină

tata a smuls ulucile din gard

le-a pus pe foc

una câte una

peste drum

e rafinăria

cu rezervoarele ei uriaşe

argintii

ca nişte burţi grase de peşte

tata stă seara în pat

pe întuneric

înfofolit

şi se gândeşte la mine

scriu poemul acesta

şi mă rog ca iarna să fie mai blândă

duşmanul meu

e tatăl meu

Poeme noi

2012-01-14T16:12:00.000-08:00

e deja foarte târziu

pe ecranul ferestrelor

rulează același film deloc promițător

beau o cafea rece

ar trebui să mă-mbrac

să fac încă o dată efortul de a fi responsabil

picură în creierul meu

heroina unui vis de-acum antic

în liceu visul ăsta

mă făcea să fiu atât de tembel înduioșător

stăpânit de o febră aiuritoare

mă împiedicam cu entuziasm

îmi lăsam sângele din colțul gurii

să curgă

îmi plăcea să fac pe eroul

fetele nu dădeau doi lei

pe eroismul meu

ele plecau întotdeauna

cu tipii plini de tupeu

cineva sună insistent la ușă

eu stau la birou și scriu poemul ăsta schilod

mă gândesc că e deja foarte târziu

am întârziat la serviciu

n-aș vrea să fiu concediat

mi-e frică

dar scriu încă un rând

și încă unul

cineva sună la ușă

la naiba!!!

pe umerii mei s-au așezat labele

unei fiare

care se pregătește să mă muște de cap

un ochi

ca un lup sorb cu gâtul întins

din lunile trupului tău

în palmele mele lunile tale au străbătut

mii de kilometri

au răsărit și au apus fără-ncetare

de lunile trupului tău

am agățat leagănul meu de bețiv visător

din ele am mușcat cu poftă sau cu ură

până la sânge

cu urechea lipită de ele am ascultat

în plină dictatură

cântece de libertate

te iubesc așa cum știu eu

cu cizma

te-am aruncat în pușcăriile mele

ți-am șters numele

ești doar un număr

un deținut

vei putea să închizi a iertare un ochi

măcar unul?

cuvintele

aș vrea să vă povestesc

despre blocul cu două etaje din dristor

despre patul cu două femei

despre celelalte cuvinte

despre trupul meu așteptând apocalipsa la duș

despre trenul în care

la-ntoarcere

am gândit cele mai secrete planuri secrete

despre gara micului meu oraș

despre zâmbetul iubitei mele din liceu

despre cum am trecut pe lângă ea cu un scut

în dreptul inimii

despre cum m-am trezit a doua zi

cu o barbă lungă până-n pământ

despre adolescența căreia îi pierdusem mirosul

aș vrea să vă povestesc

despre rafinăria din micul meu oraș

despre cum era proiectată pe fundalul întrebărilor mele

despre cum am descoperit că muzica nu are întotdeauna note

despre primul sân pe care l-am mângâiat

despre prima mea cădere din lună

despre lacul în jurul căruia am fost alergat

de un bețiv care-mi striga numele invers:

„Nairpic Urașecăm! Nairpic Urașecăm!”

despre cum am driblat într-o zi

toți copiii din echipa adversă și am marcat

cel mai spectaculos gol din toate timpurile

despre fagurii plini cu miere din care nea Purje

mă lăsa să mănânc

despre cum s-a rostogolit în ’89 soarele

ca o minge uriașă

pe strada noastră, dintr-un capăt în altul

despre cum a strigat nenea Codreanu:

„A căzut dictatorul!”

și apoi a izbit cu haina în praf

despre cerul spre care în copilărie priveam

fascinat și înfricoșat

despre îngălbenitele pagini din biblie

pe care bunica mi le citea

în lumina blândă a lămpii cu gaz

despre cum am crezut la grădiniță

în prima zi

că lumea se va sfârși

despre pașii grei ai tatălui răsunând

în jurul patului meu

despre palmele fine ale mamei mele

lipite de trupul meu rozaliu

de proaspăt născut

aș vrea să vă povestesc despre toate astea

și despre toate celelalte

dar nu mai am cuvinte

și nici nu știu dacă nu cumva am uitat deja totul

lacul

vreau să vă povestesc

despre lac

despre spinările de crap

despre pescari și despre lansetele

cu care dădeau la agățat

despre Purcărea cu pumnul lui de fier

„Dumnezeii mă-tii!” stropșea printre dinți

și lovea în câte-un braconier

vreau să vă povestesc cum într-o zi

a ieșit din lac o cruce aurită

și lumea a venit să se roage

apoi s-a ivit și o turlă

apoi încă o turlă

și încă o turlă

și lumea plângea de fericire și de uimire

și spinările de crap erau mai multe ca niciodată

doar că lacul seca și crapii se culcau cuminți

se adânceau în ziduri

și într-o zi fu văzută întreaga biserică

era frumoasă

cu turle răsucite

cu pești pictați pe ziduri

cu-o cruce aurită

și lumea a năvălit în lacul secat

să se roage-n locașul acela

dar apa a țâșnit din pământ

și mulți au murit înecați

apa s-a ridicat

s-a ridicat

a trecut de vitralii

de turle

de cruce

a înghițit biserica-ntreagă

de atunci

oamenii privesc spinările negre

și se gândesc la cei pieriți în lac

mișcarea de rezistență

pe limba mea

zac toate poemele nescrise

pe limba mea

sunt ambasadele țărilor pe care încă nu le-am cucerit

pe limba mea

e un viitor imperiu poetic

sub limba mea

se pregătește o mișcare de rezistență

vulnerabilitate

i-am pus lesă inimii și-am scos-o la plimbare în parc

eram dotat cu carnețel și pix, gata să adun grămăjoarele de sentimente

pe care inima le-ar fi putut depune pe spațiul verde sau altundeva

oamenilor nu le place să vadă astfel de grămăjoare

și mai ales nu le place să calce în ele

nu vor să devină vulnerabili

există polițiști care te pot amenda

ei păstrează lumea curată

o apără de invazia sentimentală

Titanic

prin cețuri voi naviga,

mă voi ciocni de inima ta

o lungă întoarcere-acasă

îmi plac

ambuteiajele

am atunci vreme

să trăiesc un pic

până la

primul semafor

înghit

patru pagini de poezie

din cartea

proptită-n volan

am vreme să descopăr

crăpăturile

din frumoasele

case

de altădată

să schimb câteva vorbe

cu mine,

să pun întrebări,

să răspund

până la primul stop

e o lungă întoarcere-acasă

pata

întotdeauna

cât sunt plecat

în casa mea se sinucide

o femeie frumoasă

niciodată nu ajung la timp

pentru a o salva

găsesc

doar umbra ei

pe podea

ca o pată de sânge

David Bowie

cafea fierbinte,

o frumoasă duminică,

motanul lângă mine,

tihnă,

n-am niciun drac de azvârlit

în gura acestui poem

și mă simt stingher

îmbrățișând starea asta de bine.

nu sunt obișnuit să văd

jumătatea mea plină,

lumina ce mi se exfoliază pe chip.

e chiar mișto așa,

fără furie și dezgust,

fără deprimare și spaimă,

mulțumit că-mi sunt oasele

și mințile-ntregi.

și când te gândești

că a fost de ajuns să-l ascult

pe David Bowie.

Simfonia frânei

2012-01-12T14:54:00.000-08:00

Nu ştiu cine este Marius Ştefan Aldea (n. 1987). Înainte de Simfonia frânei (Editura Herg Benet, 2011) a mai publicat două plachete de versuri, dar consideră că Simfonia frânei reprezintă începutul poeziei lui. Aşa o fi. Cert este că Simfonia frânei e o mare reuşită. Nu m-ar mira ca această carte să devină o carte de referinţă a noii generaţii de poeţi. Marius Ştefan Aldea are (cel puţin aşa stau lucrurile în Simfonia frânei) o siguranţă care-mi aminteşte de (poetul) Mircea Cărtărescu. Pur şi simplu imaginaţia sa nu lucrează nicio clipă greoi, totul este foarte curat vizualizat, metaforele sunt proaspete, versurile au o dinamică naturală. Nimic forţat, aşadar. Marius Ştefan Aldea e foarte talentat. Simfonia frânei merită toată atenţia criticilor şi a cititorilor. Bine spune Felix Nicolau: "Văd şi prevăd o promoţie de poeţi lucizi şi cultivaţi printre care compozitorul Simfoniei frânei va străluci".

Iată un poem din Simfonia frânei:

DOMNIŞOARA A

Domnişoara merge legănat

domnişoara miroase atât de frumos

încât pereţii întorc capul după ea

albind ca pensionarii la o partidă de şah

domnişoara coboară scările

chiar acum domnişoara coboară scările

ca şi cum ar coborî nişte clape de pian

schimbând gama în care cântă

vecinii obişnuiţi

iar sânii ei se mişcă precum

doi dirijori

nervoşi şi experimentaţi

trec şi eu pe lângă ea

îmi ridic pălăria

îi sărut mâinile şi poimâinile

trag aer adânc în piept

şi rămân îndrăgostit

ascultând cum tocul ei se pierde

ca un metronom interior.

Despre „Superhero” pe www.agentiadecarte.ro

2012-01-11T02:53:00.000-08:00

„La Editura Cartea Românească va apărea romanul „Superhero” de Ciprian Măceşaru.

Superhero – Paul Vasilescu – este un scriitor mediocru, un editor amoral şi un soţ jalnic, într-o lume a succesului rapid şi a vedetelor de tot felul. Apăsat de amintiri traumatizante din copilărie şi format de poveşti cu supereroi de mucava, oscilând între bovarism şi impostură, el reuşeşte, totuşi, să dobândească celebritatea mult visată în urma unui furt literar, care, însă, nu rămâne fără urmări. Romanul de debut al lui Ciprian Măceşaru este prima dintre ele.”

http://www.agentiadecarte.ro/2012/01/„superhero”-de-ciprian-macesaru/

Luni, 9 ian, Dublin - 3

2012-01-09T11:38:00.000-08:00

Luni, 9 ian, Dublin - 2

2012-01-09T11:28:00.000-08:00

Luni, 9 ianuarie, Dublin - 1

2012-01-09T10:45:00.000-08:00

O neaşteptată întâlnire cu... Brendan Behan

2012-01-07T23:10:00.000-08:00

Vineri, 6 ianuarie, Dublin. Cea mai plină zi de până acum. Am bătut oraşul în lung şi-n lat. Am coborât pe Phibsborough Road până pe Constitution Hill, la The King’s Inns. Văzută dinspre strada Henrietta, clădirea te duce imediat cu gândul la Roma Antică. E fascinant jocul de perspective. Din gura strâmtă a străzii prinzi trei elemente arhitecturale ce se încadrează deloc obositor în „tablou”: cupola aflată în partea opusă a clădirii, cele două faţade identice ale corpurilor printre care zăreşti cupola, şi o impresionantă poartă din piatră, cu mai multe arcade. Apoi am ajuns pe O’Connell Street şi la Trinity College. Pe Dame Street am mers până în zona vikingă şi medievală (unde poţi vedea Castelul Dublinului – vechi din 1204 –, Christ Church Cathedral – 1030 – ori Poarta St. Audoen – 1275). Am străbătut perimetrul Temple Bar (unde m-am fotografiat – ca un snob – în faţa celebrului The Palace Bar, un fel de Casa Capşa a Dublinului – James Joyce, Patrick Kavanagh, Flann O’Brien mergeau acolo). Am fost din nou la Natural History Museum, la rugămintea lui Matei, apoi am intrat în câteva librării (Ya, ya, ya!... Foarte multe rafturi sunt pentru genul CRIME). La întoarcere ne-am rătăcit şi am ajuns la mama naibii, pe lângă GAA Museum & Croke Park Stadium, dar nu ne-a părut rău, căci eram pe malul Canalului Regal, vechi din 1790, la picioarele noastre au venit vreo 15 porumbei şi patru raţe, şi, surpriză, am găsit aici o statuie din bronz a lui Brendan Behan, un mare scriitor irlandez, cunoscut mai ales ca dramaturg (The Hostage este cea mai apreciată piesă a sa). Iau treaba asta ca pe un semn.

Ioan Es. Pop, câştigătorul Premiului Cartea de Poezie a anului 2011

2012-01-06T09:54:00.000-08:00

Vineri, 6 ianuarie 2012, la sediul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă din Bucureşti, s-a întrunit juriul Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2011.

Juriul, format din acad. Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache şi Bogdan Creţu, a anunţat câştigătorul Premiului Cartea de Poezie a anului 2011:

Ioan Es. Pop, pentru volumul „unelte de dormit”, cu 10 desene de Dumitru Gorzo, Editura Cartea Românească

De asemenea, Juriul a anunţat nominalizările pentru cele trei secţiuni precizate în regulamentul Galei (listate în ordinea alfabetică a autorilor):

Tânărul Poet al anului 2011:

Ionuţ Chiva, pentru volumul „instituţia moartă a poştei”, Casa de Pariuri Literare

Medeea Iancu, pentru volumul „divina tragedie”, Editura Brumar

Ştefan Manasia, pentru volumul „motocicleta de lemn”, Editura Charmides

Tânărul Prozator al anului 2011:

Bogdan Coşa, pentru volumul „Poker”, Editura Cartea Românească

Augustin Cupşa, pentru volumul „Profesorul Bumb şi macii suedezi”, Editura Cartea Românească

Paul Mihalache, pentru volumul „Târg de arlechini”, Editura Tracus Arte

Tânărul Critic literar al anului 2011:

Bianca Burţa-Cernat, pentru volumul „Fotografie de grup cu scriitoare uitate: proza feminină interbelică”, Editura Cartea Românească

Adina Diniţoiu, pentru volumul „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii”, Editura Tracus Arte

Doris Mironescu, pentru volumul „Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei”, Editura Timpul

Pentru premiul Tânărul Scriitor al anului 2011, Juriul va alege un autor dintre nominalizaţii la cele trei secţiuni.

Câştigătorii celor trei secţiuni vor fi prezentaţi la Gala Tinerilor Scriitori; de asemenea, câştigătorul premiului Tânărul Scriitor al anului 2011.

Premiul Cartea de Poezie a anului 2011 pentru autorul celui mai important volum de versuri din anul 2011, Ioan Es. Pop, va fi oferit în cadrul Galei Tinerilor Scriitori.

GALA TINERILOR SCRIITORI / CARTEA DE POEZIE A ANULUI

celebrează cea de-a doua ediţie a Zilei Culturii Naţionale, duminică, 15 ianuarie 2012, ora 17.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti.

Organizatorii Galei Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2011 sunt

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” şi Asociaţia EURO CULTURART.

Juriul Galei: acad. Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache şi Bogdan Creţu.

Invitaţii speciali ai Galei: Mike GODOROJA & Blue Spirit şi Marius MIHALACHE. Moderatorul şi iniţiatorul evenimentului: Dan Mircea CIPARIU.

Coproducători: Radio România Cultural şi TVR Cultural.

Parteneri media: Şapte Seri, Cultura, AgenţiadeCarte.ro.

IMPORTANT: Intrarea la eveniment se face numai cu invitaţie.

Puteţi solicita invitaţii la adresa de email: cipariu@yahoo.com până vineri, 13 ianuarie 2011, ora 14.00. Pentru a nu fi perturbată transmisia în direct a evenimentului, accesul invitaţilor va fi permis până la ora 16.45.

Stelian Țurlea despre ”Străzi interioare”

2012-01-05T17:41:00.000-08:00

Stelian Țurlea scrie în Ziarul de duminică (nr. 52, 6-12 ianuarie):

”Ciprian Măceşaru

Străzi interioare

Editura Brumar

Al treilea volum de versuri al neobositului autor, cu obsesii permanente, ca orice creator. Cititorul le va descoperi singur. Exemple: "între sânii mari ai iubitei/ căpăţâna mea visează oceane/ şi insule paradisiace// de o mie de ani/ aştept palma care mă va trezi// "răsfăţatule!" îmi spune iubita/ sânii ei calzi îmi vorbesc despre moarte"; "păşesc peste umbră/ şi umbra se mută un pic mai departe// n-am ştiut niciodată cum să smulg/ ca pe nişte măsele stricate/ amintirile negre// soarele arde până în creier/ până în suflet// oraşul străluceşte orbitor/ manechinele adună umbra/ o închid în muzeu"”

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/omul-care-stia-inca-din-burta-mamei-cand-va-veni-apocalipsa-de-stelian-turlea-9125523

5 ianuarie, Navan

2012-01-05T11:23:00.000-08:00

Azi, plimbare lungă prin Navan. De unde stau Adriana & Robi, până în centrul orașului sunt vreo 3 kilometri. Frumos, domnule! Verde, piatră umedă și cer tumultuos. Oameni politicoși (ah, de-am ști și noi să mergem pe stradă cum merg irlandezii!...; știu, pare ridicol ce spun, dar aici nimeni nu-ți taie calea, nimeni nu te bruscheză; la cea mai mică „nepotrivire” de pași, auzi imediat un prietenos „sorry!”). Am descoperit un alt magazin cu produse second-hand. Cu doar 4 euro, am cumpărat o carte grozavă: The Letters of T. S. Eliot (volume I, 1898-1922, edited by Valerie Eliot).

Saludos?!?!?!

2012-01-04T16:33:00.000-08:00

Revista Corpul T a initiat o ancheta pentru a stabili care sunt cele mai importante 10 romane romanesti de dupa 1990. Am fost socat de un lucru. Din cele (parca) 59 de persoane care si-au dat cu parerea, nici macar una nu a amintit de „Saludos”, romanul lui Alexandru Ecovoiu. Ce-nseamna, domnule, sa n-ai prieteni in lumea culturala!...

Jurnal irlandez (fragmente)

2012-01-04T16:15:00.000-08:00

2011

Sâmbătă, 31 noiembrie. Vom petrece revelionul într-un restaurant din Navan. Din păcate, ghemul ăla de foc din zona sternului îmi dă iar de furcă. Prin urmare, nu focul din tâmplă, ci focul din stern. Abia pe 3 ianuarie vom merge la Dublin. E clar că nu pot accepta țara asta dacă nu am acces la bagajul meu de „snobism”, dacă nu mă învârt în jurul cozii lui James Joyce și a literaturii irlandeze în general, dacă nu bat Dublinul și dacă nu înghit niscai peisaje clișeu (stânci și mare, de exemplu). Mi-ar plăcea să văd Corkul sau, din nou, Galwayul, dar e prea mult de călătorit și nici nu ne-ar ajunge banii pentru asta.

2012

Duminică, 1 ianuarie. Mi-am făcut de cap într-un restaurant & pub (O'Briens) din Navan, am suflat în trompete de jucărie, am băut beri Guinness și Coors, m-am îmbrățișat cu o groază de irlandezi, am dansat, i-am vărsat unuia băutura în poală, mi-am pupat des si apăsat copilul și nevasta...

Azi am fost la Bettystown, să vedem marea. Irish Sea. Deși era foarte frig, un nebun făcea baie, la fel cum anul trecut, în noiembrie, am văzut destui care făceau același lucru la Howth.

Luni, 2 ianuarie. Am fost la Johhnie Fox's Pub, poate cel mai cunoscut pub din Irlanda, vechi din 1798, aflat la sud de Dublin, în Munții Dublinului (e cel mai sus situat pub din această țară), în satul Glencullen. Un loc extraordinar. Din păcate, n-am găsit o masă liberă, așa că l-am vizitat ca pe-un muzeu (poate fi considerat și așa ceva). Plin de obiecte vechi, fiecare dintre încăperi necesită o privire atentă. Pe jos era aruncat rumeguș, așa cum până în secolul al XIX-lea se obișnuia în toate pub-urile.

Ne-am întors pe un alt drum și am putut admira o foarte frumoasă panoramă a Dublinului.

Marți, 3 ianuarie, Dublin. O singură pictură de Paul Henry și multe săli închise la National Gallery, iar asta m-a cam enervat. M-am bucurat să revăd ceva Metsu, Caravaggio, Ribera, Poussin, Orpen, Gainsborough, Monet... Harry Clarke, cu ale sale ilustrații pentru poveștile lui Andersen, e fascinant. Cu adevărat enervat am fost când am constatat că în shop-ul muzeului există un singur album cu Paul Henry și că respectivul album costă... 73 de euro!!! În fine, mi-am luat ceva despre Roderic O'Conor (un pictor irlandez interesant, un colorist extravagant, dar preferații mei rămân Henry și Orpen).

Absolut spectaculos a fost la Natural History Museum.

Am umblat apoi prin câteva librării și anticariate, căutând un album cu Paul Henry, dar n-am găsit nimic. Am găsit în schimb o broșură în care erau prezentați câștigătorii Irish Book Awards din 2011. La secțiunea Irish Novel of the Year a câștigat Neil Jordan, cu „Mistaken” (dintre ceilalți nominalizați îi știu pe Sebastian Barry și Anne Enright), iar la secțiunea Best Newcomer of the Year: Belinda McKeon, cu „Solace”.

Un amănunt. Am văzut scris pe cartonul unui cerșetor: „homeless (irish)”.

Răzvan Țupa despre „Străzi interioare”

2011-12-27T03:33:00.000-08:00

În textul intitulat Poezie 2011: ordinea poetică și dezordinea poeziei, publicat pe blogul poetic.ro, Răzvan Țupa scrie:<<„Străzi interioare” în care Ciprian Măceşaru continuă să fie un virtuoz al spaţiilor intime, pulsatorii>>.

http://poetic.ro/archives/2128

Completare (Cărţile anului 2011)

2011-12-26T06:45:00.000-08:00

În secţiunea Eseistică/ critică şi istorie literară/ memorialistică/ dialoguri e musai să adaug:

- Mica dietetică, Alex. Leo Şerban, Ed. Art;
- Lumea ca ziar, Ioana Pârvulescu, Ed. Humanitas;
- Despre frumuseţea uitată a vieţii, Andrei Pleşu, Ed. Humanitas.

Cărţile anului 2011

2011-12-25T09:29:00.000-08:00

Desigur, n-am parcurs tot ce s-a publicat în 2011. Listele de mai jos sunt pur şi simplu o selecţie din ce am reuşit să citesc. Aşadar, cărţile din 2011 care mi-au plăcut cel mai mult. Ordinea lor este aleatorie.
Cred că 2011 a fost un an foarte prost pentru proză. Ca şi 2010, el a strălucit mai tare în poezie, unde, pe lângă revenirea a doi mari poeţi - Ioan Es. Pop şi Matei Vişniec -, au avut loc şi debuturi extraordinare.
Din punctul meu de vedere, 2011 este dominat de două cărţi: ZEN, de Mircea Cărtărescu, şi UNELTE DE DORMIT, de Ioan Es. Pop.

Proză:

- Contorsionista, T.O. Bobe, Ed. Humanitas.

Poezie:

- Unelte de dormit, Ioan Es. Pop, Ed. Cartea Românească;
- Simfonia frânei, Marius Andrei Aldea, Ed. Herg Benet;
- La masă cu Marx, Matei Vişniec, Ed. Cartea Românească;
- Când va veni ceea ce este desăvârşit, Andrei Dosa, Ed. Tracus Arte;
- narcosingurătate, Cătălin Popescu, Ed. Brumar;
- copci, Matei Hutopila, Casa de Editură Max Blecher.

Teatru:

- Toate minţile tale, Vlad Zografi, Ed. Humanitas;
- Omul din cerc, Matei Vişniec, Ed. Paralela 45.

Eseistică/ critică şi istorie literară/ memorialistică/ dialoguri:

- Zen. Jurnal 2004 - 2010, Mircea Cărtărescu, Ed. Humanitas;
- Cinci decenii de experimentalism. Compendiu de poezie românească actuală, Octavian Soviany, Casa de Pariuri Literare;
- Oare chiar m-am întors de la Athos?, Dan C. Mihăilescu, Ed. Humanitas;
- Fotografie de grup cu scriitoare uitate: proza feminină interbelică, Bianca Burţa-Cernat, Ed. Cartea Românească;
- Întâlnire în jurul unei palme Zen, Gabriel Liiceanu, Gabriel Cercel, Răzvan Luscov, Ed. Humanitas;
- Adevăr şi mistificare în jurnale şi memorii apărute după 1989, Ana Selejan, Ed. Cartea Românească;
- Toamna decanei, Radu Paraschivescu, Antoaneta Ralian, Ed. Humanitas;
- Psihobiografii, Corin Braga, Ed. Polirom.

Top Gala Tinerilor Scriitori/Cartea de Poezie a anului 2011

2011-12-24T11:33:00.000-08:00

Sunt puţin debusolat de selecţiile făcute, dar, după cum se ştie, nu poate fi toată lumea mulţumită în astfel de situaţii, aşa că vă îndemn să votaţi, chiar dacă e ciudat că lipsesc volume precum: „La masă cu Marx” (Matei Vişniec), „Contorsionista” (T.O. Bobe), „Viaţa lui Kostas Venetis” (Octavian Soviany) şi „Pavor nocturn” (Dan Sociu) - în schimb, sunt printre volumele selectate unele mult mai slabe decât cele amintite de mine. Chestie de gust, fireşte. În fine, aşa cum spuneam, întotdeauna vor exista nemulţumiţi.

Îi felicit pe cei nominalizaţi!

„ http://www.agentiadecarte.ro/top-gala-tinerilor-scriitoricartea-de-poezie-a-anului-2011/

Acest Top reprezintă o avanpremieră la cea de-a doua ediţie a Galei Tinerilor Scriitori/Cartea de Poezie a anului 2011, care se va desfăşura pe 15 ianuarie 2012, de Ziua Culturii Naţionale, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Bucureşti.

Limita de vârstă admisă: 35 de ani, exceptând categoria Cartea de Poezie a anului 2011. Votul este deschis până la 5 ianuarie 2012. Mai multe informaţii la pagina web:

http://www.agentiadecarte.ro/2011/12/propuneri-pentru-top-gala-tinerilor-scriitori-cartea-de-poezie-a-anului-2011/ .”

Replica lui Horia Gârbea

2011-12-23T17:01:00.000-08:00

Am scris (http://ciprianmacesaru.blogspot.com/2011/11/pantera-si-istoria.html) despre „Pantera sus, pe clavecin”, cartea domnului Horia Gârbea, exprimându-mi, totuşi, unele rezerve faţă de percepţia sa asupra conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan. Domnul Gârbea mi-a dat replica, lăsând un comentariu generos. Îi mulţumesc! Consider că e necesar să aduc la „suprafaţă” acest comentariu, să nu-l las doar în „subteranul” unei postări deja vechi. Iată:

<<„dar de unde stim ca armata Azerbaidjanului nu a facut acelasi lucru cu populatia armeneasca din NK”?
Ştim din istorie, din relatările refugiaţilor şi supravieţuitorilor cu care am vorbit şi eu, după listele de civili ucişi, de la copii de 3 luni la moşnegi de 90 de ani. Mai ştim că Azerbaidjanul nu avea armată propriu-zis în 1990-1992 ceea ce a şi permis unei naţiuni de 2 milioane, înarmată pînă în dinţi de Armata Roşie, să învingă şi să alunge de pe teritoriul ei o naţiune de 8 milioane.

„dar ar trebui, cred, verificata ipoteza” - exact asta am şi făcut la faţa locului.

„nu putem spune despre Armenia ca a „ocupat” regiunea Nagorno-Karabah”
Ba putem spune şi nu o spunem noi ci patru rezoluţii ale Consiliului de securitate ONU ignorate de ocupanţi.

„ci ca a incercat sa o elibereze (cunoastem faptul ca pana la urma enclava aceea s-a autoproclamat Republica Nagorno-Karabah)”
Aveţi grijă ca nu cumva mîine sau peste un an să nu elibereze cineva enclava -HR-CV-MR şi cu ocazia asta să mai ia 5 judeţe, en passant. Sau ca nu cumva Armata Roşie să nu elibereze Moldova de la Carpaţi la Prut.

„Dar asta e o disputa pe care, asa cum sugeram ceva mai sus, ar trebui sa o poarte istoricii”.
Aici lucrurile nu sînt de „disputat”, aşa cum nu e de discutat dacă Hitler n-a avut, mai ştii, dreptate să omoare evrei şi ţigani sau dacă Hitler şi Molotov n-au avut cumva dreptate să împartă Polonia.

Cînd cinci membri ai unei familii sînt ucişi în casa lor în faţa celui de-al şaselea, supravieţuitor, (1992, la Hodjalî) care mi-a relatat scena despre ce vreţi să mai discutăm?

Atunci haide să discutăm şi dacă turcii n-aveau cumva motive să-i trimită pe armeni în pustiurile Anatoliei sau Antonescu să-i mîne pe ţigani peste Prut.

Acest relativism în numele „obiectivităţii” este foarte periculos. Haideţi să întrebăm ucigaşul dacă nu cumva victima l-a călcat pe picior!>>

Dósa, Hutopila, Stoicovici

2011-12-20T14:18:00.000-08:00

În acest an, dintre poeţii foarte tineri i-am remarcat în special pe Dósa, Hutopila şi Stoicovici. Cartea lui Andrei Dósa (n 1985), Când va veni ceea ce este desăvârşit (Editura Tracus Arte), este, probabil, cel mai bun debut în poezie din 2011. Doar Matei Hutopila (n. 1987) şi/sau Aleksandar Stoicovici (n. 1988) i-ar putea lua faţa lui Dósa. În copci (Casa de Editura „Max Blecher”), Hutopila are o mai bună densitate, o scriitură mai sofisticată, poemele sale sunt viguroase ca mesaj (chiar şi atunci când sunt melancolice) şi colorate ca limbaj (autorul, originar din Bucovina ucraineană, mai exact din Beskizii Huţuli, scrie într-o limbă română pitorească). În schimb, Dósa are idei mai percutante, e (poate) mai modern, are versuri susţinute de-o tensiune imediată, care nu recurge, aşadar, la plutirea pe întinderea molcomă a reveriilor, a amintirilor, a nostalgiilor… Hutopila e prieten cu spaţiul, cu natura, cu trecutul. Dósa e înfipt în prezent, în nervul prezentului, chiar dacă face şi el trimiteri spre evenimente din trecut. La el, însă, optica e una care ţine întotdeauna de aici şi acum, nu încearcă să plonjeze în stările unui „atunci”, nu încearcă recuperarea acestuia. În fine, Aleksandar Stoicovici, în volumul Vineri (Editura Herg Benet), scrie o poezie cu rădăcini suprarealiste, dar care, din fericire, îşi găseşte, de multe ori, perspectiva nouă. Tăieturile, rupturile, spărturile duc uneori la minimalism şi sunt dovada ştiinţei de a naşte contraste spectaculoase între cuvinte, între imagini, între idei. Cartea conţine două poeme excepţionale: asta era copilăria noastră şi, mai ales, peştele din Iagodărie.

Dan C. Mihăilescu, la ProTV, despre „Străzi interioare” (și nu numai)

2011-12-20T10:01:00.000-08:00

Dan C. Mihăilescu, „omul care aduce cartea”, a vorbit „azi” (20 decembrie), la ProTV, despre „Străzile” mele.

„Ciprian Măceşaru a scos un volum de interviuri, pregăteşte altul de interviuri neconvenţionale, s-a copt în admiraţia faţă de Mircea Cărtărescu, are în plan un roman foarte bun la editura Cartea Românească, în timpul liber este baterist, de genul rock, indie etc., şi a scos un jurnal cultural de o trepidaţie, de-o jubilaţie intelectuală fără egal în lumea noastră de acum, „Focul din tâmplă”, cu revelaţii muzicale, picturale, sculpturale... Îi place George Enescu, umblă în poezia mare a lumii, în proză... Bun, deci este un om care trepidează cultural, care trăieşte faptul artistic, iar lumea în care se mişcă este, în general, foarte vie, colorată, proaspătă. Ei bine, poezia lui este tot ce poate fi mai contrariant. Este un neo-expresionism, este un decoct de negru, o poezie încercănată, plină de fisuri, de ruperi, de versuri casante, plină de gânduri negre, poduri rupte. Mi-am explicat că tot acest rău este într-un fel umbra binelui cultural, umbra entuziasmului artistic pe care acest autor de numai 35 de ani îl inspiră. Se lasă îmbibat de cultură şi, totuşi, din pivniţele eului său răsar texte de acest gen.”

”Mi-e teamă că din prea multă libertate, din prea multă jubilaţie senzorială şi culturală, versurile acestea devin un decoct mental, este o poezie care se face din minte, care nu vine din plexul solar, ca să spun aşa. Din cauza asta şi solarul se face tot mai umbratec.”

Video:

http://www.protv.ro/video/omul-care-aduce-cartea_322_ciprian-macesaru-strazi-interioare_14745.html

În revista "Călător", o recenzie de Mihail Gălăţanu

2011-12-19T13:55:00.000-08:00

"Străzile interioare ale lui Ciprian Măceşaru nu cresc - şi nu umblă! - pe toate drumurile. Măceşarul este unul dintre cei mai promiţători tineri poeţi care cultivă, cu consecvenţă, linia "minimalismului". Poezia lui "Cipri" Măceşaru, ca în mai multe (alte) cazuri, este afină omului. Adică îl oglindeşte. Este delicată. De bună credinţă. Are o retorică discretă (din program!) şi un spaţiu personal al intimităţii sale. Este inteligentă până la sagacitate. Subîntinde realul, nu îl subordonează. Are, deja, o vârstă încă tânără, destulă şlefuire pentru ca să lucească şi să placă. Nu este abrazivă. Nu epatează. Este naturală, sfioasă cu bun gust - şi plină de o densă/şi intrinsecă reflexie a calităţii umane. Are conciziunea expresiei. Şi expresivitate. Pe bună dreptate a fost cooptat de Claudiu Komartin într-o antologie a celor mai bune poeme din anul 2010.
Străzile interioare sunt expresia unei sensibilităţi nu literare, ci - de-a dreptul şi cu totul - artistice. Măceşaru nu este un literat, ci un artist. Mai presus de meşteşug."

Mihail Gălăţanu
Revista Călător, anul 3, nr. 13, dec. 2011

Despre "Străzi interioare" - Valentin Protopopescu (la Radio România Cultural)

2011-12-19T07:39:00.000-08:00

La Radio România Cultural, în emisiunea „Texte şi pretexte” de marţi, 13 decembrie, Valentin Protopopescu a vorbit despre „Străzi interioare”.

"Ciprian Măceşaru este un ins reflexiv, interiorizat, care ia materia cotidianului pentru a o supune unui foarte interesant şi rebel sui-generis proces de alchimie interioară, o preface în materie poetică, de multe ori sub imperiul unei autentice inspiraţii."
"Poetul Ciprian Măceşaru se încăpăţânează să scrie versuri despre o substanţă a realităţii pe care el a transformat-o în materie de combustie internă. Asta mi se pare cel mai important."
"Ciprian Măceşaru ne propune o lirică extrem de reflexivă, extrem de bine adaptată la rigorile unei combustii interioare de bună calitate."

Lacul

2011-12-17T04:06:00.000-08:00

vreau să vă povestesc

despre lac

despre spinările de crap

despre pescari şi despre lansetele

cu care dădeau la agăţat

despre Purcărea cu pumnul lui de fier

„Dumnezeii mă-tii!” stropşea printre dinţi

şi lovea în câte-un braconier

vreau să vă povestesc cum într-o zi

a ieşit din lac o cruce aurită

şi lumea a venit să se roage

apoi s-a ivit şi o turlă

apoi încă o turlă

şi încă o turlă

şi lumea plângea de fericire şi de uimire

şi spinările de crap erau mai multe ca niciodată

doar că lacul seca şi crapii se culcau cuminţi

se adânceau în ziduri

şi într-o zi fu văzută întreaga biserică

era frumoasă

cu turle răsucite

cu peşti pictaţi pe ziduri

cu-o cruce aurită

şi lumea a năvălit în lacul secat

să se roage-n locaşul acela

dar apa a ţâşnit din pământ

şi mulţi au murit înecaţi

apa s-a ridicat

s-a ridicat

a trecut de vitralii

de turle

de cruce

a înghiţit biserica-ntreagă

de atunci

oamenii privesc spinările negre

şi se gândesc la cei pieriţi în lac

cuvintele

2011-12-14T18:11:00.001-08:00

vreau să vă povestesc

despre blocul cu două etaje din dristor

despre patul cu două femei

despre celelalte cuvinte

despre trupul meu aşteptând apocalipsa la duş

despre trenul în care

la-ntoarcere

am gândit cele mai secrete planuri secrete

despre gara micului meu oraş

despre zâmbetul iubitei mele din liceu

despre cum am trecut pe lângă ea cu un scut

în dreptul inimii

despre cum m-am trezit a doua zi

cu o barbă lungă până-n pământ

despre adolescenţa căreia îi pierdusem mirosul

vreau să vă povestesc

despre rafinăria din micul meu oraş

despre cum era proiectată pe fundalul întrebărilor mele

despre cum am descoperit că muzica nu are întotdeauna note

despre primul sân pe care l-am mângâiat

despre prima mea cădere din lună

despre lacul în jurul căruia am fost alergat

de un beţiv care-mi striga numele invers:

„Nairpic Uraşecăm! Nairpic Uraşecăm!”

despre cum am driblat într-o zi

toţi copiii din echipa adversă şi am marcat

cel mai spectaculos gol din toate timpurile

despre fagurii plini cu miere din care nea Purje

mă lăsa să mănânc

despre cum s-a rostogolit în ’89 soarele

ca o minge uriaşă

pe strada noastră, dintr-un capăt în altul

despre cum a strigat nenea Codreanu:

„A căzut dictatorul!”

şi apoi a izbit cu haina în praf

despre cerul spre care în copilărie priveam

fascinat şi înfricoşat

despre îngălbenitele pagini din biblie

pe care bunica mi le citea

în lumina blândă a lămpii cu gaz

despre cum am crezut la grădiniţă

în prima zi

că lumea se va sfârşi

despre paşii grei ai tatălui răsunând

în jurul patului meu

despre palmele fine ale mamei mele

lipite de trupul meu rozaliu

de proaspăt născut

vreau să vă povestesc despre toate astea

şi despre toate celelalte

dar nu mai am cuvinte

şi nici nu ştiu dacă nu cumva am uitat deja totul

Interviu cu Matei VIŞNIEC

2011-12-12T17:39:00.000-08:00

Matei Vişniec: “Jonglez cu genurile literare”.

Interviul a fost realizat în ultima zi (duminică, 27 noiembrie) a Târgului Internaţional Gaudeamus - 2011.

Ciprian Măceşaru: Faceţi parte din rândul primilor scriitori optzecişti și sunteţi membru fondator al Cenaclului de Luni. Totuşi, asocierea numelui dumneavoastră cu cele din nucleul Generaţiei ‘80 fie nu este făcută, fie reprezintă doar o informaţie seacă de istorie literară. Cel puţin aşa văd eu lucrurile. De unde această înstrăinare de grup, această solitudine cu care ne-aţi obişnuit? Nu aţi avut prieteni în rândul poeţilor optzecişti?

Matei Vişniec: Ba nu, nu, am fost foarte fericit să fac parte din această familie optzecistă. Poate că eram puţin mai timid, o fire provincială venită de la Rădăuţi la Bucureşti şi mi-au trebuit câţiva ani ca să mă adaptez, dar am fost foarte mulţumit să fac parte din această emulaţie care era poezia anilor ‘75, ‘76, ‘77, ‘78… Debuturile din 1980… Eu am debutat în primul val. Doar Traian T. Coșovei debutase în ‘79. Fiind la Facultatea de Filosofie poate că nu am trăit chiar viaţa de zi cu zi pe care o trăiau cei de la Litere, dar, în orice caz, am fost membru fondator al Cenaclului de Luni, am citit la Cenaclul de Luni sistematic poezie, după aceea teatru. Am continuat să citesc chiar şi când Cenaclul de Luni a fost interzis şi ştafeta a fost preluată de un alt cenaclu care era organizat în Tei şi era produs de Mircea Iorgulescu. Deci fac parte din lista iniţială a domnului Manolescu, el este cel care m-a debutat, ca să zic aşa, în România literară, în momentul în care a acordat două pagini Generaţiei ‘80. În volum am debutat în 1980, la Editura Albatros, şi am beneficiat de cronicile domnului Manolescu… Şi ceilalţi membri ai Generației ‘80 au făcut-o. Împreună cu cei din generaţia mea călătoream prin ţară, la Iaşi, la Cluj, la Oradea…, cu ocazia festivalurilor de poezie. Am trăit acei ani ca o formă de rezistență culturală, dar și ca formă de ardere, pur și simplu, în numele poeziei, pentru că eram cu toții convinși că făceam un lucru esențial. Era o alternativă la gândirea oficială ceea ce făceam noi, la muzica oficială a puterii. Pe scurt, sunt un optzecist complet, întreg, produs al acelui moment și al acelui elan, și mă recunosc în dimensiunea morală a grupului, pentru că noi am reprezentat în același timp și un grup care nu a făcut concesii politice și de altă natură. Îmi place cel puțin să cred acest lucru. Deci mă consider un optzecist. Că am fost singurul din acest grup care a scris și teatru, asta e altceva. E adevărat că în acel moment nu prea se scria teatru, se scria proză, se scria eseu sau proză scurtă. Eu sunt singurul care a virat în mod foarte puternic la un moment dat spre teatru, poezia mea a fost aspirată de teatru, deci am intrat și-n alt circuit, în cel teatral, dar, repet, sunt mândru și acum, la 55 de ani, că am fost și rămân optzecist.

CM: Am spus-o, au spus-o și alții, teatrul dumneavoastră nu se rupe niciodată definitiv de poezie. Cum reușiți să dați forță poetică unor texte în care vorbiți despre comunism ori despre războiul din Bosnia?

MV: Probabil că, instinctiv, am învățat ceva... Sau mi-au spus oamenii care m-au inițiat… Am avut și eu câțiva mentori. Am înțeles foarte repede că literatura nu poate să supraviețuiască dacă se varsă, dacă se impregnează de dimensiunea didactică și pedagogică. Literatura are, bineînțeles, o misiune, dar dacă informația, sau misiunea, sau mesajul nu trece printr-o emoție puternică, printr-o construcție estetică, nimic nu rămâne. Așa am putut să abordez în piesele mele subiecte grave. Denunțarea comunismului, de pildă. Am făcut-o într-o manieră ludică, ironică, grotescă, poetică, rămânând în domeniul de predilecție al uneltelor literare. Orice se poate aborda în literatură. Forța de lovire a demersului literar este enormă. Literatura eșuează numai atunci când își propune în mod evident, vizibil, un obiectiv didactic și pedagogic.

CM: Mă temeam că nu veți mai publica poezie, dar de curând ați lansat volumul La masă cu Marx. Spuneți undeva în prezentarea cărții: „Poezia revine din când în când în viața mea ca o cometă și-mi cere să iau totul de la început.” Textele din precedenta dumneavoastră carte de poezie, Poeme ulterioare, au fost scrise în perioada 1987-1999. Să înțeleg că La masă cu Marx adună poeme din intervalul 2000-2010? Mă înteresează să aflu care a fost procesul scrierii acestei cărți.
MV: Da, da. Sunt poeme pe care eu le scriu în Franța, pe diverse carnete, în limba română. N-am scris niciodată poezie în limba franceză și nici nu voi încerca…
CM: Deși ați debutat în Franța cu un volum de poezie, dacă nu mă înșel.
MV: Nu. Am debutat cu teatru. Poemele mele au fost traduse în franceză. Eu rămân profund legat de limba română când e să scriu poezie. Nu scriu mult, dar scriu în mod sistematic. Notez, notez, notez și din zece ani de notații am ales pentru acest volum ceea ce mi s-a părut că e mai interesant. Eu nu încerc să inovez nimic, poezia mea este o formulă care este formula Vișniec. Pur și simplu îmi ies uneori niște poeme și simt că sunt frumoase. Și-atunci public o dată la zece ani. E un ritm foarte bun pentru un poet, nu-și obosește publicul și nici el nu apucă să se manierizeze.

CM: Ați revenit, așadar, la poezie, ați publicat și un nou roman, Dezordinea preventivă, ba ați scos și o antologie de teatru scurt, Omul din cerc. Mai mult, ieri ați lansat la Târgul Gaudeamus o altă carte, Scrisori de dragoste către o prințesă chineză. Vă merge din plin. Cum de reușiți să împăcați atâtea genuri literare?
MV: Știți, există în teatru oameni care sunt regizori, dar care își scriu piesele, care sunt și actori, care fac și scenografia, sunt oameni de teatru total și nimeni nu se miră. Ei bine, eu nu sunt regizor, nu sunt actor, dar jonglez cu genurile literare. Îmi plac toate. Pur și simplu sunt un scriitor care de-a lungul vieții sale s-a concentrat pe anumite genuri literare. Am început cu poezia, am continuat cu teatrul, în 1982 am scris primul meu roman serios [Cafeneaua Pas-Parol – n.r.]. Când am ajuns în Franța, în 1987, am scris al doilea roman, Domnul K. eliberat, iar în ultimii cinci ani am fost din nou fascinat de… sau aspirat de dorința de a scrie în românește roman. Continuu să scriu teatru în franceză, continuu să scriu roman în românește, sunt două maniere de a mă conserva sau de a mă autoconstrui în aceste două limbi. Nu am părăsit niciodată limba română. De altfel, am plecat destul de târziu din România, la 31 de ani. Era imposibil să trec definitiv în altă limbă. Limba franceză este o limbă extraordinară pentru teatru, mă disciplinează, mă obligă să construiesc, mă obligă să ascult uneori chiar mai mult tăcerea dintre cuvinte, mă obligă la mai multă precizie, la un fel de umilitate în fața limbii, în timp ce limba română este acea limbă care îmi provoacă voluptate când scriu. Am scris aceste romane, ultimele două, Sindromul de panică în Orașul Luminilor și Dezordinea preventivă pentru că îmi făceam mie însumi plăcere scriind în limba română.

CM: Spuneți-mi, vă rog, câteva cuvinte despre cartea pe care Editura Humanitas v-a lansat-o ieri. Nu știu nimic despre ea, nu am apucat nici măcar să o răsfoiesc… De fapt, nici nu am văzut-o.

MV: Este o suită de texte care sunt monoloage de spus pe scenă, dar care pot fi citite ca niște proze. Ele au fost scrise inițial pentru un actor francez cu care lucrez de mulți ani, Olivier Comte, care a imaginat un personaj extras dintr-o piesă de-a mea, din Angajare de clovn. Este un clovn bătrân care vorbește despre dragoste, care citește scrisori de dragoste. Este foarte frumos contrastul dintre acest om epuizat și subiectul pe care îl abordează, dragostea. M-a interesat să atac literatura erotică din acest motiv, pentru a scrie monoloage erotice pentru un actor, pentru scenă, dar și din alt motiv. După 1990, în limba română a venit un fel de uragan: vulgaritatea. Vulgaritatea în teatru, în scriitura teatrală, în literatură în general, mai ales în literatura erotică. O vulgaritate insuportabilă. Or, eu mi-am propus să scriu niște texte erotice în cheie poetică, în cheie fină, în cheie umoristică. Orice se poate spune când vrei să vorbești despre fantasme, dar poți evita vulgaritatea. Eu îmi permit totul în aceste scrisori, cu excepția recurgerii la vulgaritate. Ele sunt texte care, repet, au fost puse pe scenă în Franța. O primă lectură a scrisorilor a avut loc anul acesta la Festivalul de Teatru de la Sibiu. Actorul Ciprian Scurtea a fost absolut fenomenal citind aceste scrisori.

Cred că volumul Scrisori de dragoste către o prințesă chineză reprezintă o altă fațetă a explorărilor mele. Literatură erotică, în sensul plenar al genului, nu scrisesem încă. Iată, există acest volum.

CM: În Dezordinea preventivă, care din punctul meu de vedere nu este doar un roman, ci și un amestec de eseu și memorialistică, vorbiți și despre ce a însemnat cultura franceză în viața românilor. Scrieți undeva: „înainte de a se lăsa nivelați de buldozerul subculturii anglo-saxone, românii au fost fasonați timp de peste un secol-jumătate de cultura franceză”. Mă întreb însă dacă și când o să vină vremea în care românii își vor putea dezvolta cultura fără a se mai lăsa influențați de o civilizație sau alta. De ce nu putem porni niciodată de la noi către ceilalți?

MV: Acum e prea târziu să mai pornim de la noi către ceilalți, pentru că la ora la care Molière își scria piesele, poporul român scria scrisori comerciale. Așadar, e prea târziu să mai construim fundamente. Fundamentele sunt construite, ele sunt latine, ele sunt europene, ele sunt marcate de cultura franceză, cu diverse împrumuturi… Ar mai rămâne acum ceva de făcut. Și anume, să nu ne lăsăm prostiți de tăvălugul mediatic, de mondializarea reducționistă, de modelele imbecile, de produsele subculturale care ne invadează. Eu nu mă tem de cultura anglo-saxonă, care este o cultură admirabilă, nu mă tem de Faulkner, nu mă tem de Hemingway, nu mă tem de Walt Whitman, nu mă tem de Philip Roth, nu mă tem de Jonathan Coe, după cum nu mă tem de cultura indiană, după cum nu mă tem de cultura chineză, după cum nu mă tem de nicio cultură. Eu mă tem de subcultura anglo-saxonă, o industrie de divertisment care a virusat întreaga planetă și care a devenit normă de comportament și de raportare pentru aproape șase miliarde de oameni. Din punctul acesta de vedere cred că România, dacă mai sunt oameni lucizi și onești care trăiesc în ea, ar trebui să intre într-o rezistență culturală față de această enormă spălare pe creier care este cultura de divertisment ce tinde treptat – prin imagine, prin emoție primară, prin muzică debilă, prin alte și alte tehnici – să eludeze, să excludă cuvântul și să ne colonizeze subconștientul.

CM: Cioran spunea că Franța l-a învățat două lucruri: să scrie și să mănânce. Care sunt marile daruri pe care vi le-a făcut Franța?

MV: O spun deseori, România mi-a dat rădăcini, iar Franța mi-a dat aripi. Datorită limbii franceze piesele mele au circulat în lume, am fost tradus în alte limbi, am reușit să comunic cu foarte mulți oameni la Paris, am întâlnit regizori, actori, directori de teatru, traducători de toate naționalitățile. Franța mi-a dat acces la o dimensiune internațională. Eu știam deja ce este Franța, eram impregnat de cultură franceză, nu intrasem însă într-un circuit de idei, nu intrasem într-un circuit de comunicare. Or, Franța mi-a dat aceste chei, mi-a dat această posibilitate de a avea aripi, de a-mi lua distanțe critice inclusiv față de România. Dar Franța mi-a mai dat ceva. M-a învățat ce-nseamnă o anumită generozitate și o anumită toleranță. Generozitate față de cei de alături și toleranță tot față de cei de alături. Cuvântul toleranță pentru prima oară l-am auzit în Franța și am înțeles ce-nseamnă, iar cuvântul curtoazie tot în Franța am înțeles ce-nseamnă. Curtoazia nu poate fi învățată de un copil în România privind dezbaterile de la televizor sau ascultând talk-show-urile de la radio. Curtoazia nu poate fi învățată decât dacă vede cum este organizată, să zicem, o dezbatere televizată în Franța. Deci mai avem, după cum vedeți, multe lucruri de învățat de la francezi, deși n-aș spune că valul mondialist nu ajunge și acolo. Franța este o cultură în rezistență ea însăși, pentru că ea însăși este invadată de subcultura anglo-saxonă. Și aș mai spune că toți cei care proclamă deja moartea culturii franceze și a francofoniei se cam grăbesc. Reiau acele versuri ale lui Nichita, pe care le iubesc atât de mult: „nu mor caii când vor câinii”.

(interviu apărut în revista Accent Cultural, nr. 8, decembrie 2011)

Accent Cultural nr. 8

2011-12-07T06:31:00.000-08:00

Noul numar al revistei Accent Cultural va iesi pe piata joi, 8 decembrie.

Din cuprins:
- interviu cu Matei Visniec
- un poem inedit de Bogdan O. Popescu
- o povestire de Bedros Horasangian
- un fragment din romanul Scrisori catre Rita (Stefan Caraman)
- articole de Doina Jela, Robert Serban, Rudolf Graf, Igor Mocanu, Alexandra Irimia, Ciprian Macesaru

(daca doriti sa primiti prin e-mail revista in format pdf, va rog sa ma anuntati)

Formatia Toulouse Lautrec

2011-12-04T17:38:00.000-08:00

Pentru că unii mă întreabă de ce am plecat din Toulouse Lautrec, iar altii spun sau scriu (neintentionat, desigur) lucruri inexacte despre istoria acestei formații, iată câteva precizări:
Formatia Toulouse Lautrec a apărut în toamna anului 2009. Împreună cu Tim (chitarist), în august 2010 am părăsit grupul, desi fusesem initiatorul proiectului (concret, de ce am plecat, asta are mai putină importantă).
Primul concert TL a avut loc în noiembrie 2009, în barul Deja Fu, un concert caritabil
(http://artisanfairs.wordpress.com/2009/11/08/concerte-in-scopuri-caritabile-bar-deja-fu/).
A urmat cel din Mojo Club, in deschiderea trupei OCS, in decembrie 2009
(http://www.iconcert.ro/concert-ocs-in-club-mojo-brit-room-din-bucuresti.html).
Asadar, primul concert TL nu a avut loc în 2010, asa cum apare pe diferite site-uri ori bloguri.
Multe dintre melodii s-au născut având ca bază orchestratia compusă de mine: Buy Me One, Porno, Dizzy, Wonders s.a. Cătălin a adăugat versurile și, uneori, o a doua chitară. După plecarea mea, Cătălin și Călin au reorchestrat melodiile (de aici si acea campanie a lor, în care îsi rugau fanii să le trimită propuneri de riff-uri pentru melodia Porno - riff-ul ales nu diferă aproape deloc de cel compus de mine, dar asa-i în tenis). Iata cum sunau Buy Me One si Wonders in perioada in care eram in formatie:
http://www.youtube.com/watch?v=pK71xG4n7lk
http://www.youtube.com/watch?v=9JdwyRLskBo&feature=related
Frumos era dacă fostii mei colegi nu-si însuseau toate meritele si spuneau ei lucrurile de mai sus. Nu-i nimic, le-am spus eu si acum lumea o să mă considere un frustrat. Ha! Ha!

Hotel Fetish

2011-12-04T16:09:00.000-08:00

foto: Dan Vezentan

Hotel Fetish este cea mai misto trupă în care am cântat, chit că atunci am compus mai putin decât în perioada cu Toulouse Lautrec. În fotografie, de la stânga la dreapta: Alex "Gigi" Catrina (fost si prin Terror Art, Dekadens, în prezent în Traum) - voce si chitară; Mihai Marin (fost în Toxigen, Les Elephants Bizarres, acum în The Moood) - chitară bas; Ciprian Măcesaru (fost în Toulouse Lautrec, acum într-un proiect nou si... secret! ha! ha!), Ovidiu Chihaia (fost în Pure, Guillotines, în prezent în Mes Quins) - chitară si voce.
Câteva melodii (îi rog pe metalistii care cred ca HF cânta un amestec de punk si hard rock să nu intervină cu vreun comentariu superior):

http://www.myspace.com/roadrunnermusic/videos/video/59971060
http://www.youtube.com/watch?v=gAi0_4W132U
http://www.youtube.com/watch?v=uv9zsGzMfW0&feature=related

Ultimul concert HF (am lansat atunci cel de-al doilea album si lucrurile păreau să meargă tot mai bine, dar...), ultimul afis:

Dinozauri şi ceasuri aurite

2011-12-03T04:02:00.000-08:00

(Acesta este un text incoerent. Iertare! E un text scris cu furie. Aşez lucrurile exact în ordinea în care-mi vin în minte)

L-am auzit cândva pe istoricul Florin Constantiniu spunând că românii sunt un popor mimetic. Aş vrea să-l contrazic, dar nu prea pot. Am aflat de curând că atât de lăudata (şi atât de costisitoarea) noastră National Arena este o copie după stadionul Commerzbank din Frankfurt. Ei, şi-mi vin acum în minte alte şi alte cazuri în care ne-am arătat „originalitatea”. Arcul de Triumf (oricât am vrea să fie altfel, ne trimite imediat cu gândul la cel din Paris), Lupoaica (desigur, e darul Romei, dar hai să nu aşezăm o astfel de copie într-una dintre cele mai importante pieţe bucureştene - între timp a fost mutată, semn că, poate, cineva a înţeles că nu era locul ei acolo), statuia ecvestră a lui Carol I (nu zic, e o lucrare frumoasă, dar de ce nu am putut avea un monument care să amintească mai puţin de cel al lui Mestrovici, dacă pe a croatului nu am putut-o reface?), Casa Scânteii (treaba cu Presa Liberă e doar o glumă; să recunoaştem, totuşi, că mastodontul ăsta asemănător, dar mai mic, fireşte, cu Universitatea Lomonosov ne-a fost impus de ruşi), ori acel chip al lui Decebal sculptat în stâncă (deh, ca să avem şi noi ceva precum Muntele Rushmore)... Cineva îmi spunea că ar aşeza în centrul Bucureştiului o copie după Columna lui Traian. Asta ne-ar mai trebui, nu-i aşa? Avem deja, la Slobozia, copii după ferma din Dallas şi Turnul Eiffel (apropo, câţi ştiu că Grand Hotel Traian din Iaşi este opera lui Eiffel?). Spunem mereu că alţii ne-au construit cele mai importante clădiri şi monumente, uităm de clădirile în stil românesc şi neoromânesc de care (încă mai) e plină ţara, uităm de biserici şi mânăstiri, trecem pe lângă ele nepăsători, uităm că am avut sculptori uriaşi (Brâncuşi, Paciurea, Neagu şi alţii) şi ridicăm monumente oribile, precum „ţeapa” din Piaţa Revoluţiei - de parcă ar fi numai una, vorba domnului Andrei Pippidi - din Bucureşti (o piaţă care, în trecăt fie spus, mai are un monument dedicat aceleiaşi revoluţii, lângă Biserica Kretzulescu, în spatele bustului lui Corneliu Coposu - of, sunt prea multe monumente în acel perimetru!; Carol I, „ţeapa”, Maniu, Coposu şi cel despre care tocmai am amintit; CINCI monumente, dintre care două, repet, vorbesc despre acelaşi lucru). Aş mai aminti un ansamblu de-un prost-gust strigător la cer, aflat tot în Capitală: Memorialul Bisericii Sf. Vineri. Se află la intersecţia dintre bd. Corneliu Coposu şi strada Sfânta Vineri. De ce nu reacţionează OAR atunci când sunt aprobate asemenea aberaţii?!?! Măcar să duduie presa cu reacţii din partea arhitecţilor, dacă altă putere (vai!) nu au, dar nici măcar acest lucru nu se întâmplă. Cum de a putut o instituţie a Statului (e vorba despre Poliţia Română) să construiască pe bulevardul Lascăr Catargiu (unul dintre cele mai frumoase şi importante bulevarde din ţară) o minunăţie de clădire albastră, înfiptă ca nuca-n perete (atenţie, eu nu resping contrastul, amestecul de vechi şi nou, atunci când e făcut cu cap) printre celelalte clădiri?! De ce nu protestează vehement arhitecţii?! Pentru că aşa merge treaba?! Pentru că, evident, planurile acelei clădiri albastre au fost realizate tot de către un arhitect?! De ce nu ies arhitecţii în stradă, să-şi apere imaginea, dacă pe a oraşelor noastre nu prea reuşesc să o apere?! Şi oare de cât timp vom mai avea nevoie pentru a pune ceva (desigur, nu orice; am avut mult timp o „pâlnie cu două beţe-nfipte-n ea”) pe soclul din faţa Casei Scânteii?! Cât timp vom mai avea un „cimitir” în Piaţa Universităţii? Cei care au murit în decembrie 1989 merită un monument adevărat, nu ce este acum la Universitate sau în Piaţa Revoluţiei. Ei, dar lasă că avem „dinozaurii” lui Piedone şi ceasurile aurite (vreo trei la număr, deşi au fost plătite zece) ale lui Radu Popa.

Pantera și istoria

2011-11-30T18:09:00.000-08:00

In Pantera sus, pe clavecin (Horia Garbea, Ed. Tracus Arte, 2011) intalnim o poezie limpede. Fiecare text are claritatea unei efigii, totul e bine conturat si precizat. Parabola si melancolia, simbolismul si patetismul, plus ludicul postmodern (bine strunit, adica fara ingrosari care sa tehnicizeze gratuit poemele, ori care sa duca spre… giumbusluc), fac din Pantera sus, pe clavecin un volum cu un bun tempo, cu o respiratie plina de naturalete. Sunt multe poeme puternice in aceasta carte: zapada si in aprilie, milioane de dimineti, menajeria, filmul pe care l-am mai vazut, trecatorul din karona, lectia de geografie, tinerete si boli, din lift, chu van an spuse. Iata si cateva versuri: „simt cum lumina zilei/ sapa in pieptul meu/ ca un vierme/ sau poate viermele/ e doar sufletul meu/ care cauta sa iasa/ catre lumina” (lectia de geografie).

Am intalnit in Pantera sus, pe clavecin si o problema de istorie contemporana. Specificand din start ca nicidecum nu detin aptitudinile si cunostintele unui istoric (de altfel, asta se va vedea imediat), ma hazardez sa polemizez (cordial,

totusi) cu domnul Garbea.

Poemul n-am fost niciodata la Shusha – o viziune face trimitere la chestiunea extrem de spinoasa a regiunii Nagorno-Karabah, regiune pentru care Armenia si Azerbaidjan au purtat foarte dure conflicte militare. Insa dincolo de emotia starnita, nu stiu daca acest poem este in spiritul adevarului istoric. Nu contest ca poate armata armenilor (impreuna cu cea a rusilor) a produs mari tragedii in randul populatiei civile azere (dar de unde stim ca armata Azerbaidjanului nu a facut acelasi lucru cu populatia armeneasca din NK ? – eu unul nu detin informatii in acest sens, dar ar trebui, cred, verificata ipoteza), insa din cate cunosc despre istoria acelei zone, nu putem spune despre Armenia ca a „ocupat” regiunea Nagorno-Karabah, ci ca a incercat sa o elibereze (cunoastem faptul ca pana la urma enclava aceea s-a autoproclamat Republica Nagorno-Karabah). Dar asta e o disputa pe care, asa cum sugeram ceva mai sus, ar trebui sa o poarte istoricii. Eu doar am vrut sa atrag atentia ca exista si o alta optica asupra acestor lucruri. Oricum, iata, Pantera sus, pe clavecin are, pe langa incontestabilele merite literare, si meritul de a provoca o galceava pe teme istorice. E ceva, nu?

Music in Magenta Mood - 2

2011-11-30T16:46:00.001-08:00

Draga Vali, iata ca atentionarea ta a avut efect. „Muza” (Irinel Anghel) mi-a trimis un filmulet cu un fragment din spectacolul de duminica de la Coyote Cafe, despre care in ultimele zile am scris aici cate ceva.

Muzica si interpretarea: Irinel Anghel & Sorin Romanescu. Scenografia: Raluca Ghideanu.