Treceți la conținutul principal

PÂNĂ CE N-AI MAI PUTEA RESPIRA

Blocul nostru e nostalgic după comunism,
își taie singur apa, lumina și gazul,
în momentele astea noi înjurăm în șoaptă,
să nu ne audă careva, să nu ne audă
>
în fața blocului nostru, între tomberoane,
se construiește, în sfârșit, o catedrală.
vom fi mântuiți, vom fi mântuiți!
>
știu cum îi cheamă
pe toți copiii din cartier,
mamele îi strigă din 5 în 5 minute,
îi cheamă la masă
>
betoanele orașului se înnegresc
și oamenii pur și simplu preferă să doarmă mai mult.
ploua fără milă, nu ne mai rămâne
decât să învățăm limba germană,
în general să ne chinuim cu ceva
>
uneori, lucrurile rămân nerozolvate,
se adună între dimineți și cafele.
jocul tău cu șuvița răsucită pe deget
nu-mi mai ajunge ca să capăt curaj.
ceaiul nu se răcește, oricât de mult aș aștepta.
țigara ta lungă străbate bucătăria,
mă îngroapă în scrum
>
de ziua noastră ne dăruim ursuleți:
eu unul de plus, tu unul de minus.
ne așezăm apoi pe canapea,
eu de-adevăratelea, tu doar în mintea mea
>
de crăciun am împodobit bradul,
am pus și cei doi îngerași de sticlă,
unul dintre ei are o aripă ruptă
>
când te plimbi prin oraș,
morții ies veseli din cimitir,
ca dintr-un cinematograf,
după un foarte bun film de groază
>
să am din nou gânduri mărețe,
cu noi vii și romantici.
m-aș încorda până ți-aș auzi
pârâind încet creierașul,
până ce n-ai mai putea respira
fără mine

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

„Resimt o plăcere nebună în a scormoni după scriitori excelenți, dar puțin cunoscuți”

http://www.bookaholic.ro/biblioteca-de-scriitor-ciprian-macesaru.html
Bibliotecă de scriitor
Un material de Ema COJOCARU pentru bookaholic.ro.


Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…