Treceți la conținutul principal

Puzzle

Sunt un poet atât de puţin inspirat,
cuvintele emigrează din mine,
supărate că nu au de muncă,
se-mbulzesc în Ieudul fără ieşire,
în ţara lui Pop, Ioan Es. Pop,
agentul zero zero patru sute şapte,
în ţara cu râuri de alcool a lui Ion Mureşan,
între pulpele femeilor mereu tăvălite de blajinul Brumaru,
se transformă în albi iepuroi,
angajându-se la scamatorul rimelator Şerban Foarţă,
se transformă în sângele Angelei Marinescu,
în motocicleta parcată sub stele a nostalgicului Mircea Cărtărescu
sau în motocicleta de lemn a lui Ştefan Manasia.
Luând cu asalt troleibuzele, autobuzele, metroul, tramvaiele,
ele se mută din Militari, unde locuiesc eu,
în Berceni, în anotimpul inventat de păpuşarul Komartin.
Se duc ca nebunele în Republica Federală Daniel Bănulescu,
chit că e război între Statul de Nord şi Statul de Sud.
Încercănate, umblă cu Mihail Gălăţanu,
mortul ăla îndrăgostit, îndopate cu diapazoane.
Dresate de Ciupureanu se furişează cu mişcări de insectă
pe străzile mele interioare,
cu lacrimi de fericire în ochi evadează din mine.
Călătoresc cu aerobicicletele lui Bogdan O. Popescu
în nordul Ioanei Nicolaie
sau în ţinuturile din sud ale Andrei Rotaru.
Se duc glonţ în oraşul cu un singur locuitor
sau se aşază la masă cu Marx şi-o pun de-o beţie,
apoi încep să behăie cele zece cântece funerare ale Elenei Vlădăreanu,
cântecele eXcesive ale lui Dan Sociu
şi, spre dimineaţă, blues-ul pentru cai verzi al Letiţiei Ilea.
A doua zi, mahmure, ele o iau de la capăt,
se duc acasă la Robert Şerban,
să vadă un film despre stafia cu buzunare,
apoi, speriate de Apocalipsa după Marta,
urcă scara lui Iacob până în patria A4 a Anei Blandiana,
lăsând ceva ruj pe icoanele din casa teslarului.

Postări populare de pe acest blog

Interviu cu Simona Popescu

„PENTRU MINE UN POET ESTE CINEVA CARE PROPUNE O ATITUDINE, UN PROIECT INTELECTUAL, O FORMĂ DE SENSIBILITATE ŞI CHIAR DE VIAŢĂ.”
-Stimată doamnă Simona Popescu, scriaţi în Volubiliscă „poezia trebuie scoasă din borcanele de formol ale istoriei literare”. Încurajează editurile, segmentele culturale ale mass-media, ori sistemul de învăţămînt împăcarea poeziei cu viaţa, cu fiinţa umană concretă? -Eu cred acum că maiimportant chiar decît să scoatem poezia din borcanele cu formol ale literaturii e să ne scoatem formolul din cap! Sau plumbul din cap! Uneori, cînd vine vorba de poezie şi dau de cîte un ”împătimit” plumbuit (sau emanînd efluvii de formol mintal), mi se face rău. În loc ca plumbul să se facă aur (ca la alchimişti), unii fac din aur plumb. Adică dau peste poezie de-adevăratelea şi nu înţeleg ce citesc (nu vorbesc de poezie obscură aici!) pentru că nu-i iubesc pe poeţi. În general, poeţii sînt nişte fiinţe pe cît de vulnerabile pe atît de curajoase şi au sisteme de apărare alterna…

Galati, 12, 13 mai 2012

Sâmbătă, 12 mai. Galaţi. Hotelul Vega, unde suntem cazaţi, este situat lângă Dunăre, între două clădiri emblematice ale oraşului: Palatul Navigaţiei (arh. Petre Antonescu) şi biserica fortificată „Precista”, datând din secolul al XVII-lea, din timpul domniei lui Vasile Lupu. De la statuia lui I. C. Brătianu (opera lui Oscar Spaethe) traversăm strada şi coborâm pe faleză. Terase. Muzici orientale. Băieți musculoși, femei frumoase. Artă: sculpturi metalice, unele mişto. „Fisiune” (1976), de Nicolae Şaptefraţi. „Septenarius”, de Ingo Glass (îmi place mult; are ceva dintr-o catedrală gotică, dar e în ea şi mult Alexander Calder). „Tentativă”, de Constantin Popovici (o pasăre care nu a reuşit să se ridice în aer). „Amfiteatru” (1976), de Mihai Istudor. „Ecran” (1976), de Dan Covătaru. „Confluenţe” (1976), de Manuela Siclodi, o sculptură care aminteşte de lucrările lui Dalí sau Max Ernst. „Evoluţie” (1976), de Crişan Bela. „Fructul soarelui” (1977), de George Apostu. Altele sunt…

Grădina desfătărilor

Libertinaj, misticism, grotesc, ezoterism, burlesc, folclor flamand, toate la un loc, iată cât de bizară şi de complexă este opera lui Bosch. Înţelegerea picturii maestrului flamand devine, în aceste condiţii, extrem de dificilă. Variile interpretări existente se bazează, din păcate, şi pe multe speculaţii. Despre lucrările lui Bosch putem spune că au un fond religios, escatologic de multe ori, la care se adaugă (şi aici totul deraiază din convenţional) extrem de complicate simboluri şi elemente fantastice. Paul Philippot, în Pictura flamandă şi renaşterea italiană, aminteşte, cu privire la conţinutul artei lui Bosch, despre un “regres al omului dincolo de conştiinţă”, căruia “îi corespunde [...] animaţia întregii naturi, în care animale, plante şi lucruri participă, prin metamorfoze alarmante, la o viziune demoniacă universală”. Tripticul Grădinii desfătărilor (1504) este, probabil, cea mai discutată dintre operele lui Bosch. Panoul din stânga prezintă Paradisul, cel din dreapta – In…